Capela de la Spitalul vechi nu va fi dărâmată

Capela din curtea Spitalului vechi nu va fi demolată. Cel puțin așa a dat asigurări primarul Ion Lungu, care a precizat, într-o conferință de presă, că se caută soluții pentru conservarea obiectivului. ”Îmi pare rău de incidentul cu biserica din curtea Spitalului. Avem asigurări de la proiectanți că noul spital va fi prevăzut cu o capelă. Am ajutat la construirea bisericilor, și nu acum, ci din totdeauna”, a explicat și s-a explicat primarul Ion Lungu, menționând că soluția aparține, exclusiv, proiectantului.
 

Proiectul prevede o suprafață de 4 hectare, în condițiile în care în ograda Spitalului vechi sunt disponibile doar 3,5 hectare. „Am avut discuții la București că se va încerca măcar salvarea parțială a acestei capele”, a spus dl Lungu, subliniind că arhitecții l-au asigurat că instituția bisericească va fi cuprinsă în interiorul proiectului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI