Un… Hărdău de probleme

Un aparent incident petrecut zilele acestea în județ l-a adus pe un profesor respectabil în fața organelor de anchetă, acesta fiind acuzat, potrivit articolului 180 din Codul penal, de lovire. În fapt, magistrul a luat de ciuf o mică mare pramatie, un băiețaș cu acte în regulă de elev problemă, care l-a înjurat, după ce, în prealabil, îi folosise telefonul „pentru a se juca”. Mă-sa – glonț la Poliție, să-l bage pe profesor la cremenal, pentru că a îndrăznit să se ia de un fir de păr al odraslei. Să fiu bine înțeles: sub nicio formă nu sunt și nu voi fi de acord cu violența, în toate ipostazele ei, fie ele cele mai mărunte, mai ales față de un copchil prost crescut, de nazurile căruia până și Super nanny și-ar băga unghia-n gât sau și-ar face harakiri pedagogic în direct și în reluare. Dar parcă, măcar așa, de amorul artei, l-aș cam trece în înjurături Dunărea, oleacă, nu mult, pe părintele, ca-re, în incomensurabila-i prostie, îi permite orice progeniturii, fie și din considerentul că e numai a lui și că nimeni nu i-a dat de crăpălău ca să-l vadă mare. Măgar?…
 

Mugur Geu

Fără legătură cu speța mai sus prezentată sau în profundă juxtapunere, există în ziua de astăzi elevi, iar sondajele televiziunilor relevă acest lucru, care au mers kăkălău la școală și mai merg, n-ar mai merge!, la fel de adverbial, fără să știe ce s-a petrecut la 1600. Sau cine a fost Ferdinand I. Sau cu cine s-a bătut Ștefan cel Mare și dacă era moldovean sau manelist. Pe cine să iei de ciuf? Pe profesor? Pe părinte? Pe pușlamaua care chiulește de la ore, refugiindu-se, laolaltă cu gașca de prieteni la unison dați cu gel prin păr, în crâșme? Oricăruia dintre ei i-ai atinge fie și un fir de păr, ți-ai dat foc la valiză. Întrebări care nasc un hârdău de probleme. Un… Hărdău?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI