Reamintim că la primul concurs doar două din cele 115 asistente participante au fost admise, iar din acest motiv au fost vociferări cum că testele ar fi fost prea grele. Directorul spitalului județean, ec. Costică Dăscăliuc, a declarat ieri că au fost pregătite pentru asistente 3 seturi de câte 50 întrebări, pe care doritoarele le-au putut găsi pe site-ul ASP-ului sau al spitalului sau le-au putut obține pe CD, contra cost. Dl Dăscăliuc spune că nu sunt întrebări de rezidențiat, ci din cele publicate de ghidurile de teste pentru asistenții medicali. „Testele nu sunt făcute de nespecialiști ca să încurce candidații”, a mai spus directorul spitalului.
Înscrieri la concursul de asistente de vineri
Pentru cele 50 de posturi de asistent generalist scoase la concurs la Spitalul Județean Suceava se înscriseseră 118 asistente, până ieri la ora 11, eventualii candidați mai având timp să se înscrie până la 12. De asemenea, s-au înscris 60 de infirmiere pe 14 locuri și 6 asistente de farmacie pe 4 locuri. Concursul pentru ocuparea acestor posturi, a doua ediție de fapt – prima având loc la jumătatea lui februarie – se va desfășura vineri. Și de astă dată concurentele vor trebui să rezolve niște teste grilă, cu întrebări de medicină generală.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii