Momentul de înălțare a steagului Uniunii Europene în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ este considerat de dl Gavril Mîrza, unul istoric și care trebuia tratat cu toată solemnitatea. Domnia sa a „remarcat” însă discursul unor politicieni din formațiunile de la guvernare, care nu au pierdut ocazia să tragă spuza aderării europene pe turta proprie.
„A fost un moment istoric, atât pentru țară, cât și pentru populația județului, meritul aderării la Uniunea Europeană fiind al întregului popor, care a suportat, de-a lungul timpului, toate privațiunile sau restricțiile impuse de acest proces. În asemenea clipe, mai ales că era vorba și despre răscrucea dintre doi ani, nu era nici locul și nici cazul să se politizeze un asemenea eveniment important”, a precizat șeful Organizației Județene a PSD Suceava, spunând că a remarcat reacția de respingere a sucevenilor din asistență, cărora li s-a făcut lehamite „de laude nemeritate”. La arborarea drapelului UE, Gavril Mîrza avut o scurtă intervenție, felicitând sucevenii pentru aderare și făcându-le acestora urări de An Nou.
























Comentarii