Cu toate că contractul de creditare parafat de Consiliul Județean și finanțatorul Deutsche Bank AG Londra, cât și convenția de garantare emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prevedeau că fondurile nu puteau fi folosite în alte scopuri, actul adițional la contractul amintit, referitor la extinderea finanțării, nu a putut fi semnat. Și aceasta deoarece s-a așteptat decizia Consiliului Concurenței, care urma să conchidă în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. După o perioadă lungă de așteptări, răs-punsul a fost favorabil, iar banca finanțatoare l-a acceptat. În consecință, la această dată și ca urmare a unei hotărâri luate ieri în ședința Consiliului Județean, s-a dat undă verde realocării de fonduri între localități, implicit deschiderii liniei de creditare pentru finanțarea lucrărilor din Suceava și Rădăuți.
După o lungă perioadă de așteptări
Urmare a intervențiilor repetate la instituțiile abilitate ale statutului, Programul „Suceava –Utilități și mediu la standarde europene” a fost deblocat. Megaproiectul sucevean se împotmolise la Oficiul Concurenței, existând suspiciuni că împrumutul extern de 86,3 milioane euro, acordat de Deutsche Bank AG Londra, ar intra în conflict cu legislația privind ajutorul de stat. Reamintim că, în urma licitațiilor organizate de Consiliul Județean, pentru lucrările din prima etapă a proiectului județean, s-au făcut economii de circa 26 de milioa-ne de euro. În aceste circumstanțe, deliberativul județean a aprobat extinderea contractului de credit cu 10,83 de milioane de euro pentru municipiul Suceava și 15,07 milioane de euro pentru municipiul Rădăuți, prin diminuarea cu aceeași sumă a fondurilor repartizate inițial localităților Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii