Viața umană este, totuși, un bun public

Patru familii numărând 11 suflete trăiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului, riscând în orice moment să-și piardă viața sau întreaga agoniseală. Totul se petrece la o azvârlitură de băț de municipiul reședință de județ, în ceea ce autoritățile denumesc orașul Milișăuți, iar termenii ecuației sunt determinați de o ravenă de 8 m adâncime și 22 lățime formată în urma ploilor abundente de vara aceasta, când viitura prăvălită din amonte prin albia unei foste canalizări a așezării (cel puțin așa susțin sătenii-orășeni), începute pe vremea comunismului, dar nefinalizate niciodată, le-a distrus podețul ce le asigura legătura cu lumea. Apa a mușcat adânc din albia așa-zisului pârâu, lăsându-le locuințele aninate pe buza malului stâng al faliei înfricoșătoare ce le străbate pro-prietățile. „Canionul” nenorocit se întinde hăt – departe până sub drumul județean, punând în pericol alte 11 gospodării, ca să nu mai vorbim de șoseaua în sine.

 

Cele 4 familii de peste impresionanta ravenă locuiesc la numerele 912, 913 și 914 și aparțin lui Marcel Pîslariu, Rașirei Vițega și lui Vasile Marciuc o coboară și o urcă zilnic cu ajutorul unei scări înalte improvizate în mâl. Zilnic, prin mâlul nesigur, ce le poate aduce moartea în fiecare secundă. O baltă sinistră, acoperită de crengi și frunze, zace în regiunea mai înaltă a craterului, întregind tabloul unei situații de risc 0. Risc pe care, din păcate, până acum, autoritățile de la toate nivelurile nu și l-au asumat (sau l-au asumat cu o lejeritate de neînțeles, mai mult pe hârtie, iar hârtiile, oricât s-ar strădui, nu pot astupa ravena potențial criminală), lăsându-i pe oameni în voia sorții. Mai grav e că în ecuație intră 4 copii cu vârste cuprinse între 1,5 și 8 ani. Cei care merg la școală urcă și ei zi de zi noroaiele Golgotei de lângă casă, riscând, mai mult ca a-dulții, în orice moment, să-și rupă gâtul. Așadar, din partea autorităților, numai hârtii configurând răspunsuri la strigătul de ajutor al sinistra-ților. S-a zis din partea auto-rităților că ceea ce se afla îna-inte de producerea dezastrului sub acel podeț de beton – con-struit de voie-de nevoie de că-tre proprietari – n-ar fi decât albia unui pârâu cu debit sezo-nier. Oamenii spun că nu e nicidecum așa și susțin cu ve-hemență teza acelei canalizări începute de comuniști și neterminate. ANIF Suceava (Adminis-trația Națională de Îmbună-tățiri Funciare), urmașul IELF, acea structură care, pe vremea lui Ceaușescu, ar fi fost la originea construirii șanțului prin curțile oamenilor, nu se recunoaște „moștenitoarea” situației de fapt. Inspec-torul-șef al ANIF Suceava, Mihai Lungu: „A venit dl Mar-cel Pîslaru la noi, încercând să ne explice cu o falcă-n cer și una-n pământ, că de noi depinde redresarea situației, pentru că acel canal al fi fost făcut de fostul IELF. Îi înțe-legem disperarea, dar nu e așa. Nu noi suntem răspunzători, și chiar dacă să spunem că am vrea să-l ajutăm, nu avem competență de a acționa decât în extravilanul localității. În intravilan are competență numai executivul local”. Iată ce spune Marcel Pîs-lariu, prin intermediul unei scrisori trimise din Austria (unde muncește actualmente pentru a-și întreține familia): „Proiectul inițial al IELF se află în arhiva Primăriei și nimeni nu i-a întrebat atunci pe oameni dacă sunt de acord ca șanțul să le treacă prin curți. Era vorba ca acest canal să treacă în linie dreaptă pe lângă un vechi drum comunal, și nu să facă o curbă de 90 de grade, apoi lăsat în voia soartei prin curțile oamenilor. Se poate vedea pe harta cadas-trală că nu e vorba de apă cur-gătoare, ci de un canal neter-minat. Am de gând să dau în judecată Primăria și ANIF Suceava, care dau dovadă de incompetență și lipsă de res-ponsabilitate”. De ce Primăria? Pentru neimplicare, afirmă semnata-rul scrisorii, în rezolvarea unei situații de risc pentru viața familiei sale. De cealaltă parte, Primăria e de părere că nu poate efectua lucrări pe o proprietate pri-vată. Dar, chiar dacă ar putea, nu are fondurile necesare. Tot ce s-a putut a fost acordarea unei cantități de 4 tone de ciment în valoare de 150 de milioane de lei. Pe care cei de pe buza râpei le refuză, în așteptarea unei soluții cu adevărat salvatoare. Cătălina Pîslariu, mamă a doi copii: „Nu vrem patru tone de ciment. Ce să facem cu ele? Uitați-vă la ce-i aici. Domnul primar nu ne ajută cu nimic. Era să-mi cadă copilul în râpă săptămâna trecută. L-am întrebat pe dl primar: cine răs-punde dacă îmi cade copilul în groapă și-și rupe gâtul? La care el mi-a răspuns: Tu, nesimțito, ți-am făcut eu ție copii?” Vasile Marciuc: „Nu ne lasă să înfundăm groapa de la Primărie. Că dacă o înfund, înfund pușcăria, ne-a zis vi-cele. Primăria a adus aici, pri-ma dată, după ploile din august, un faiton de nuiele și două trunchiuri de plop. Atât.” Oamenii, disperați de situația în care se află, spun la mânie tot felul de lucruri: ba că femeia de serviciu a Primăriei își face casă cu mansardă pe terenul conce-sionat de instituția pentru care lucrează, ba că ginerele primarului primește ajutor din partea Primăriei pentru a-și construi vila… Dacă nu sunt doar răutăți spuse la supărare, afirmațiile ar trebui probate și, în cele din urmă, verificate de cineva de sus. De partea cealaltă, prima-rul Mircea Laurus spune și el că în toată povestea nu e vorba decât de un pârâu (după cum reiese și din adresa 9010 din 14.09.06, adresată Prefectu-rii: „ploile abundente și debitul extraordinar de mare al apei pe pârâul respectiv…”), dar că în momentul de față nu se mai pune problema recon-stituirii unui simplu podeț, ci a unei lucrări complexe de amenajare a albiei, consoli-dare a malurilor etc. Edi-lul-șef, dincolo de acuzele ce i se aduc: ”Am repetat și o repet. Nu sunt posibilități. Nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru ajutoarele sociale. Primăria nu-i are. Poate doar cu ajutorul Consiliului Jude-țean și al Prefecturii. E nevoie de mulți bani, estimez la peste 1 miliard. Că oamenii țipă, îi înțeleg și poate că și eu îmi mai ies câteodată din fire. Cât despre acuzele cu ginerele sau cu femeia de serviciu, acestea sunt răutăți. Eu le-am dat 4 tone de ciment, dar au refuzat. Repet, situația se poate rezolva doar cu ajutorul CJ și al Prefecturii.” Am cerut părerea, în calitate doar de specialiști, a celor de la ANIF. Ing. Mihai Lungu: „Este vorba de un pârâiaș care vara seacă. Cetățenii de aici au făcut un pod care nu a fost executat corect. Trebuia un pod casetat. În fine, apa provenind de la ploile din ultimii ani a săpat pe lângă această construcție, iar rezultatul îl vedeți. Aici e un volum foarte mare de muncă. Trebuie umplută înapoi ravena cu pământ sau balast, după care ar trebui executat un pod casetat. Acel pod care a existat nu a fost decât o improvizație”. Inspector zona Rădăuți și Arbore, ing Mircea Filip: „Cauza ravenării este acel podeț cu timpanul înalt. Omul, când a executat podețul, s-a gândit la dânsul, nu la urmări. Ca soluție, punctual, acolo ar trebui umplută gaura aceea, dar trebuie consultate Drumu-rile județene, Apele Române, E. ON și, bineînțeles, Pri-măria Milișăuți”. Dincolo de aspectele juridico-administrative ale si-tuației în sine, de răutăți, de blocaje financiare, de dracu-lacu, rezolvarea pro-blemei celor 11 suflete care locuiesc pe buza faliei cu numerele 912, 913 și 914 e stringentă. Pentru că viața umană, și în povestea de la Milișăuți e vorba tocmai de salvarea ei, nu poate fi un bun privat. E prin excelență un bun public, iar autoritățile, statul, ar trebui să găsească, în si-tuații de URGENȚĂ, cum e ca-zul de față, indiferent de costuri, soluții. Era, pe vremuri, un film rusesc despre doi astronauți rămași captivi în spațiu, pentru a căror recuperare sovieticii nu pregetaseră să pună la bătaie un întreg arsenal spațial. Doar pentru a le salva viața. Sau, mai încoace, o escadrilă americană, pleca în lumile Vietnamului pentru a recupera un prizonier american… Dacă viața umană, domnilor, ar fi altceva decât un bun public, atunci geaba autorități, geaba stat, geaba cuvinte mari. Și totul nu se transformă decât într-o imensă falie pe malurile căruia se află, de o parte, cetățenii, iar de cealaltă statul. 11 suflete strigă după ajutor.