Monden

> “Mă simt grozav”, le-a declarat Whitney Houston ziariștilor prezenți la balul organizat în beneficiul copiilor bolnavi de diabet, unde a venit însoțită de producătorul ei, Clive Davis. Prezența ei la această manifestare este prima de când a anunțat că divorțează de cel care i-a fost soț timp de 14 ani și cu care are o fetiță, Bobby Brown. În cererea adresată judecătorului, Whitney a cerut custodia fetiței sale, în vârstă de 13 ani, Bobby Kristina. Cei doi s-au căsătorit în 1992, perioadă când Houston se afla la apogeul carierei sale și cânta, între altele, „I Will Always Love You”. Fostul său soț a fost arestat de câteva ori pentru consum de droguri și alcool și s-a internat de două ori într-o clinică de dezintoxicare. „Vom scoate un album trăsnet”, a spus producătorul său, Clive Davis. „Va fi, cu siguranță, cel mai bun …!”.
 

> Actrița Kate Bosworth este acuzată de un ziar australian că a anulat un interviu după ce a aflat că va fi întrebată în privința greutății sale. Kate promisese să acorde un inter-viu ziarului Sun-Herald din Sydney în cadrul unei călătorii la Melbourne. Însă editorii susțin că persoanele din antu-rajul lui Bosworth au insistat să cunoască întrebările ce urmau să-i fie puse actriței și au anulat totul când au desco-perit o întrebare legată de inte-resul presei pentru greutatea sa. Fotografiile recente ale ac-triței din Superman Returns, în care pare prea slabă, au provocat speculații legate de faptul că ar suferi de tulburări legate de alimentație. (În fotografie, alături de designerul Tommy Hilfiger) > Se pare că vestea că actrița Lindsay Lohan, care a locuit mai bine de un an în ho-telul Chateau Marmont din Los Angeles, a decis să se mute într-un apartament de lux din clădirea Sierra Towers, i-a spe-riat pe viitorii săi vecini. „Sun-tem convinși că va organiza petreceri. În afară de zgomot, va exista o problemă legată de securitate. Uitați-vă la genul și numărul persoanelor cu care iese… Nu vrem să le vedem în turnurile noastre”, a declarat un posibil viitor vecin al actriței. Lui Lindsay i-a mers vestea pentru petrecerile sălbatice pe care le organizează seară de seară, însă majoritatea potențialilor ei vecini sunt în vârstă și se tem pentru liniștea lor. Convinși că actrița va fi sufocată de avalanșa de plângeri, ei speră că aceasta va renunța să se mai mute. > Actrița Nicole Kidman a demonstrat încă o dată că nu are nici un resentiment față de fostul său soț Tom Cruise. Ea i-a oferit, drept cadou de nuntă, un vas de cristal Baccarat, în valoare de 2.800 de dolari. Kid-man a văzut vasul și a realizat că este cadoul potrivit în timp ce se afla într-un magazin Nei-man Marcus din Los Angeles. Un angajat al magazinului a povestit că vedeta a plătit cu propriul card și a cerut ca vasul să fie trimis la locuința lui Cruise. Acesta se va căsători în cursul lunii viitoare, în Italia, cu Katie Holmes, cu care are o fetiță. Pentru evenimentul ce se anunță fastuos, Cruise a angajat aceeași agenție care, cu ani în urmă, a organizat nunta lui Jennifer Aniston cu Brad Pitt. Între clienții celebri ai acesteia se mai află Barbra Streisand, care le-a solicitat serviciile când s-a căsătorit cu James Brolin, și Sean Penn, împreună cu soția sa, Robin Wright Penn.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI