Câmpulungenii au luat iar țeapă cu gazele și căldura

Primarul le recomandă să își procure lemne de foc
Locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc nu mai au nicio șansă să bene-ficieze de căldură de la rețeaua centralizată sau măcar de gaz metan până la sfârșitul acestui an. Toate speranțele adminis-trației locale s-au năruit, iar localnicii vor trebui să admită, vrând-nevrând, că este al doi-lea an în care au luat țeapă în prag de iarnă și aleșii lor nu îi pot ajuta, oricât ar vrea. Primarul Gabriel Constantin Șerban abia s-a întors de la București, unde spune că a făcut uz de toate relațiile mai mult sau mai puțin politice într-o încercare disperată de a rezolva problema, dar fără mari rezultate. Practic, câmpulungenii au acum magistrala de gaz adusă sub nas, o centrală termică nouă și mai multe puncte termice funcționale, dar nu pot avea căldură pentru că s-a încurcat teribil, prin căi ministeriale și juridice, procedura desemnării unei firme care să dea drumul la gaze și să le distribuie către consumatorii locali.
 

Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost alimentat cu agent termic, vreme de 30 de ani, de la o rețea centralizată formată din 6 centrale ce funcționau cu combustibil petrolier. Centralele vechi, instalațiile cu mari pierderi de energie pe traseul spre consumator, costurile enorme au făcut, în timp, ca facturile să nu mai fie achitate de consumatori, iar furnizorul local de energie termică să ajungă la un pas de colaps. Dacă inițial peste 3000 de apartamente din municipiu erau branșate la sistemul de încălzire centrală, iar în anii 80 câmpulungenii stăteau iarna în tricou prin casă, situația s-a agravat continuu ulterior și s-a ajuns ca oamenii să zgribulească sub pături, iar numărul celor branșați la rețea să scadă la mai puțin de o treime din cel inițial. Autoritățile județene și locale și-au sfărâmat mintea ani în șir să găsească o soluție la frigul ce măcina câmpulungenii, iar ideea salvatoare a părut să fie marele proiect “Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, născut pe vremea guvernării PSD. În cadrul proiectului urmau să se realizeze, între alte mari lucrări în județ, și aducțiunea gazului metan la Câmpulung Moldovenesc, modificarea întregului sistem de încălzire al municipiului, construirea unei centrale termice cu cogenerare, transformarea vechilor centrale în puncte termice. Chiar dacă s-a schimbat între timp culoarea politică a guvernării și marele proiect a părut la un moment dat amenințat de valul schimbării, noua guvernare l-a lăsat totuși să curgă, pentru că utilitatea sa publică era, cel puțin teoretic, incontestabilă. Câmpulungenii au ajuns să vadă magistrala de gaz construită și în orașul lor, centralele termice demolate și vândute la fier vechi, niște puncte termice apărute în locul lor și o nouă centrală mare, gata de funcționare. Au înțeles că va trece o iarnă fără căldură pentru că lucrările nu puteau fi încheiate așa ușor și au fost convinși că tot chinul se va sfârși în 2006. Problemele au apărut la final, când a trebuit să se aleagă un distribuitor pentru gaze. După îndelungi bâlbâieli pe motiv că nu se știa dacă trebuie să fie unul județean sau local, a fost organizată ministerial o licitație, s-a ales o firmă, dar licitația a fost contestată în instanță de o altă firmă și rezultatul a fost anulat de justiție. Acum, câmpulungenii, cu aleșii lor în frunte, se uită la investițiile frumoase și nefuncționale și nu au ieșire din situație, pentru că drumul justiției este lung și complicat, iar frigul pe care trebuie să îl îndure locuitorii unui orășel de munte nu face parte din discuție. Primarul Gabriel Constantin Șerban spune că a sperat până în ultima clipă să se găsească o soluție. “Suntem într-o situație care ne depășește. Încurcătura este din cauza unui litigiu între entități superioare autorităților locale câmpulungene și, oricât am dori, noi nu avem puterea să o rezolvăm. Iar pentru că este o chestiune pe tărâmul justiției, nimeni nu poate interveni pentru câmpulungeni. Practic, ministerul a făcut recurs la o hotărâre a Tribunalului București prin care fusese anulat rezultatul licitației organizate pentru desemnarea operatorului de gaze. Este o situație în care primăria noastră nu a fost implicată direct și nu a avut niciun cuvânt de spus, a fost mai presus de noi ceea ce s-a întâmplat, așa că nici soluția nu este la îndemâna noastră. Este vorba despre un proces și totul depinde acum de cum se vor mișca treburile pe tărâmul justiției. Știm cu toții că astfel de lucruri pot să dureze și nimeni nu poate anticipa ce o să urmeze”, ne-a spus primarul Șerban. Edilii locali admit că populația va fi cea care va avea de suferit și recomandă câmpulungenilor să își cumpere lemne. “Personal nu mai cred că vom avea operator la gaze și că vom putea da drumul la căldură până la finele anului. Rareori ni se întâmplă minuni. Așa încât consider că trebuie să fim cinstiți cu câmpulungenii și să le spunem din timp adevărul. Va fi încă o iarnă în care vor trebui să se descurce cu surse alternative de încălzire și să nu aștepte confortul termic de la calorifere. Localnicii vor trebui să își procure lemne sau alte mijloace de încălzit. Regret că nu îi putem ajuta altfel deocamdată și nu le putem spune nici măcar când sperăm să avem rezolvare. Dacă ar depinde de noi, am da drumul imediat la căldură, aici s-au făcut toate lucrările pe care trebuia să le facem și pentru mine este dezolant că din motive care nu țin de noi și de localitatea noastră câmpulungenii trebuie să mai stea cel puțin la acest început de iarnă în frig”, ne-a declarat primarul Șerban.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI