Ba, vulpea n-a avut ce face și a emis pe un ton grav că universitățile românești sunt de toată mâna, nefigurând în nu’ș ce Top 500 (n. red., făcut de chinezi; păi, dacă sunt chinezi, ce altceva puteau să facă?) al instituțiilor de învățământ superior din lume. Un învățământ superior mediocru, a conchis… cumătra. Uitând să ne spună dacă, pe vremea când abia îi creștea coada, facultatea pe care a urmat-o era înscrisă în celebrul Top 500. Nu era înscrisă. Din câte singur declară, președintelui nici nu-i plăcea cartea prea mult. Și uite că ajuns să conducă o țară. Și ce joli parlește, fără să știe boabă, în limba lui Jac și Rac, pe la sommet-uri francofone, să crape de ciudă mesio Iliesco. Chel pișicher, ce prezidan!
Președintele și premierul, vulpea și motanul, cum ar fi mai nimerit să li se spună celor două personaje rupte bucățică parcă din opera lui Collodi, n-au scăpat prilejul de a se înfățișa prin universități la inaugurarea anului studențesc, promițând zecilor de mii de Pinocchio, cărora le place cartea și au prin buzunare quatro soldi amărâți, marea cu sarea. Amărăștenii de studenți, de care sistemul în care le-a fost dat să învețe și-a bătut joc în cel mai crunt hal, vezi, în multe locuri din țară, căminele-ghetou, și acelea neterminate, vezi lipsa locurilor de cazare, au umplut, curios, amfiteatrele și au aplaudat, păpuși vii cu voință proprie, rodul gândirii de lemn a vulpii și motanului. Că în grădina cunoașterii șade pomul realizării lor viitoare, că per aspera ad astra, că e greu la deal cu boii mici, dar care se vor face mari, că se va da, se va face și se va drege. Buni băieți, vulpea și motanul.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii