Arhivă pentru octombrie 4th, 2006

„Europa va permite reunificarea României în granițele naturale“

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Societate 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

„Vă mulțumesc pentru acest moment plin de emoție, oare merit atâta onoare?”, s-a întrebat dl Jean-Yves Conrad ieri, după momentul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. În cuvântul său, domnia sa și-a exprimat „o gândire specială” pentru mama sa, plecată dintre noi înCiteşte

Ultimul drum realizat prin SAPARD, inaugurat, ieri, la Panaci

Actualitate, Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ultimul drum realizat prin programul SAPARD a fost i-naugurat, ieri, la Panaci. Pre-ședintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a spus că este vorba de modernizarea unui drum comunal, valoarea investiției ridicându-se la cir-ca un milion de euro. Prin SAPARD, în județul Suceava s-au modernizat 277 de km de drumuri comunale,Citeşte

FC Cetatea, eliminată din Cupa României

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Sport local 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

FC Cetatea Suceava a pierdut ieri, pe teren propriu, meciul cu FCM Bacău contând pentru etapa a 6-a a Cupei României. Scorul partidei 0 – 2 (0 – 2). Instalat de-abia luni după-amiază pe banca tehnică a formației bucovinene, antrenorul Florin Cristescu n-a avut timpul fizic să impună o strategieCiteşte

Anca Luchian și Daniela Codreanu – pe drumul spre marile performanțe

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Sport local 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Anca Luchian de 16 ani din Vatra Dornei și Daniela Codreanu de 17 ani din comuna Crucea au fost selectate de Clubul Sportiv Olimpia București, respectiv de prof. Carmen Cutaș și Carmen Tudorache, în urmă cu doi ani, pentru canotaj. Cele două tinere au debutat în competiții în vara anuluiCiteşte

Soții Casandra, acasă, după un sezon fructuos

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Sport local 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cristina, locul 9 la New Castle, la 3,2 km alergare pe șosea Multipla campioană națională și internațională a probei de 3000 m obstacole Cristina Casandra s-a întors de la New Castle, Marea Britanie, unde a participat la un Grand Prix de alergare pe șosea (3,2 km), cu un excelent locCiteşte

CFR Rapid Suceava, pe locul II

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Sport local 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În ultima etapă a Diviziei D de fotbal (a 9-a) s-au înregistrat rezultatele: Flacăra Roșie Udești – Vivipet Bădeuți 4 – 3; CS Gura Humorului – CS Juventus II Fălticeni 3 – 0; CSM Bucovina Rădăuți – A-vântul Todirești 5 – 1; Rapid CFR Suceava – Minerul Iaco-beni 1 –Citeşte

Ioana Boitor a revenit în sala de clasă

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Semne de mirare 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ioana Valentina Boitor, românca aleasă, la Varșovia, pe locul II în topul actual al frumuseților feminine ale lumii, s-a întors acasă, fiind așteptată, la Vama Petea, cu flori, de către colegii de clasă, prie-teni, dar și de prefectul ju-dețului Satu Mare. De aca-să, s-a grăbit să ajungă la liceul laCiteşte

Monden

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Vitrina cu vedete 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Actrița americană Jennie Grath, interpreta lui Kelly din serialul care a făcut-o celebră – Beverly Hills, 90210, a adus pe lume încă o fetiță. Fiona Eve Facinelli s-a născut la sfârșitul săptămnii trecute și este cel de-al treilea copil al lui Jennie Garth, 34 de ani, și al soțuluiCiteşte

Spală-te pe față cu maioneză…

Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 , Vicii si delicii 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Au ieșit… vioreii! & vio-re-lele! Chit că pe-un drum de-ți cam fuge de sub – de subt gioale și picioare. Cale de nisip, cum s-ar tâlcui dupe titlu plachețelei, chit că târzior (da’ nici târziu nu-i prea târziu), Viorel Dârja, emininchele prof de franțuzească (om cu facultate puternică făcută laCiteşte

2200 miliarde pentru regularizări de ape

Actualitate, Crai nou nr. 4276 din 2006-10-04 4 octombrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, dl Constantin Eugen Uricec, a declarat că în județul Suceava vor fi finanțate de către Ministerul Mediului lucrări de regularizare a unor cursuri de apă în valoare de aproximativ 2.200 miliarde de lei. Vor fi realizate 21 de lucrări de regularizare a unor cursuri de apăCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI