Cu toporul, după „gâți“

Am primit numeroase semnale, pe cele mai felurite căi, că poziția ziarului Crai nou față de chestiunea Fondului Bisericesc al Bucovinei este cea potrivită. Pe tot atâtea căi, însă, potrivnici ai ideii au încercat să ne sugereze, mai părintește sau mai amenințător, că drumul pe care mergem este unul periculos și că ar trebui să o lăsăm mai moale. Un important lider local al puterii și-a dorit chiar să ne atragă atenția, telefonic (o fi existând oare o înregistrare oficială a telefonului dumisale, că tot se ascultă sculele astea inofensive?…), că am cam escaladat scandalul, motiv pentru care rezolvarea problemei Fondului s-ar putea amâna. I-am răspuns ce era de răspuns: credem în legalitatea demersului Bisericii Bucovinei și ni se pare normal ca cititorul nostru să știe bine de ce Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților își pune la bătaie onoarea și resursele de bun simț pentru a se angaja într-o bătălie lumească pe care unii se străduiesc din răsputeri să o compromită. (Cum au compromis, recent, tinerii comuniști moldoveni moartea soldatului român pe câmpurile Basarabiei, în a doua conflagrație mondială, punând-o pe seama agresiunii fascistului de Antonescu, și nu pe efortul nației noastre de a recupera ceea ce îi fusese furat). Dar măcar a fost un dialog – mijlocit de superbul celular, și nu direct, bărbătește –, cu un om și nu cu un zvon, o supoziție sau o fantomă amenințătoare. Libertatea presei înseamnă și diversitate de opinii și, în spi-ritul european, dreptul de a o promova. Mi s-a părut că a înțeles, chiar dacă nu cred că i-a convenit răspunsul.

 

Folosesc deja persoana întâi singular a verbului, pentru că am descoperit uluit că, de fapt, nu i se imputa ziarului mai ales această atitudine, ci subsemnatului, deși nenumăratele articole apărute în ziar în ultimii zece ani pe această temă au cuprins opinii pro și contra retrocedării, au încercat să ofere întreaga diversitate de opinii asupra subiectului și au fost semnate deopotrivă de importante oficialități locale și centrale sau de membri marcanți ai redacției noastre. Mai adaug că atitudinea noastră nu a plăcut niciunei puteri. Cred că, în ce mă privește, s-a plecat de la două premise, ambele discutabile, dacă nu false. Prima ar fi aceea că, dacă sunt în fruntea acestui ziar, îi determin politica editorială. Greșit: ziarul este privatizat prin metoda MEBO, suntem aproape 20 de acționari, a căror opinie contează. Poziția directorului este controlată și el dă seamă. A fost reales în această primăvară pentru alți patru ani, cu întregul număr al acțiunilor angajate în vot. Faptul că redutabile condeie din redacție și-au asumat răs-punderea de a gira cu autoritatea lor un asemenea de-mers – cel al clarificării po-ziției Bisericii Bucovinei în privința pădurilor revendicate –, dovedește că nu ne ju-căm – nici de-a sugereatelea și nici de-a cumpăratelea – cu asemenea lucruri. Și încă o dată greșit: mi-am câștigat cinstit dreptul de a fi ales în Adunarea Eparhială și apoi în cea Națională Bisericească, apărând ideea întemeierii eparhiei bucovinene, ca pe o entitate istoricește dovedită și ca pe una obiectiv necesară într-un teritoriu ce depozitează nestemate ecleziastice respectate pe întreg mapamondul. Nu din această perspectivă de “supus” mirean am devenit, alături de colegii mei, promotorul unei atitudini deschise față de Biserica din „ținutul Putnei”, ci – re-pet – din convingerea că, într-un climat evident ostil ei, Arhiepis-copia are și ea un cuvânt de spus. Adversarii neînduplecați ai retrocedării Fondului Bisericesc al Bucovinei (vom reveni asupra subiectului) nu puteau lupta cu un ziar. Și-au ales însă victima din efemerul lui șef, un Teodo-rescu prostește de atașat regulilor profesioniste de joc ale pre-sei, reguli care, sper, vor izbândi după aderarea la Europa și la noi, unde aceasta, adică presa, este cum este. Au gândit, proba-bil, cam așa: îl scoatem pe blegul ăsta din joc și amânăm, cât s-o putea – pentru că sunt convinși că Biserica își va recăpăta pro-prietatea, dar “corespunzător” diminuată cu lemnul care poate fi astăzi exploatat, după ei putând să vină potopul, că tot sunt destule semne – întoarcerea pădurii către Arhiepiscopie. Adversarii neînduplecați se află atât în rândul celor ce ex-ploatează lemnul – nu cred că toți, pentru că unii, mai ales cei ai locului, sunt de acord că pot face la fel de bine afaceri cu Direcția Silvică a Fondului Bisericesc –, cât și în cel al profitorilor politici, cei în mâna cărora se află DECIZIA. Relațiile ziarului cu unii dintre reprezentanții actuali ai Pu-terii nu sunt dintre cele mai bune. Căile de comunicare, altădată deschise, sunt astăzi mijlocite de fel de fel de intermediari oficiali, astfel că dialogul a devenit indirect. Încercările de abor-dare directă, cele care pot lămuri lucrurile și care pot contracara influențe potrivnice, s-au izbit de tăcere. Supărările s-au accen-tuat, ziarul Crai nou fiind perceput ca un adversar și nu ca o cale normală de a-ți exprima și opinia ta. Ziarul a și fost acuzat că apără și susține anumite „grupuri de interese”, ca și cum de cealaltă parte nu se poate invoca apărarea și susținerea unor interese și a grupurilor din spatele lor. Duritatea unora dintre opiniile exprimate în paginile ziarului de către o serie de apărători ai întoarcerii la Biserică a Fondului Bisericesc i-au fost imputate publicației, de parcă se mai poate juca cineva as-tăzi cu cenzura. Reprezentanții Puterii, care sunt acuzați de Arhiepiscopie că n-ar face ceea ce trebuie pentru ca Fondul să revină proprietarului, au fost intervievați – vezi măcar interviul luat de subsemnatul prefectului Orest Onofrei – sau li s-au con-semnat opiniile exprimate în conferințele de presă sau cu alte ocazii. Toate acestea nu sunt luate în seamă de către cei supărați pe noi, dorindu-se, probabil, abandonarea cauzei Arhiepisco-piei în folosul – cum am scris deja – al unui răgaz în care să se exploateze suficient de mult lemn din pădurile revendicate încât clienții politici să se declare mulțumiți. Priviți cu atenție la modul în care se face în general retrocedarea pădurilor și veți descoperi că, în mic, se întâmplă exact ce i se întâmplă acum, la dimensiunile știute, Arhiepiscopiei! Și mai priviți, vă rog, cu atenție la spiritul răzbunător cu care unii reprezentanți ai Puterii actuale își reglează conturile cu adversarii – politici sau ba. S-a ajuns la aberații – pe care dacă nu politicul, dar istoria cu siguran-ță le va scoate la iveală – de genul celor în care întreprinzători suceveni care au apelat la fonduri europene pentru a-și aduce afacerile la standardele pe care le impune intrarea în UE au fost anchetați la sânge pe motiv că funcționari ai fostei puteri ar fi corupți. Fără îndoială că actul de corupție trebuie dovedit și sancționat pe măsură. Dar de ce trebuia tăiat elanul întreprin-zătorului? Succesul inițiativei ministrului Gheorghe Flutur numită Fermierul depinde în mare măsură de ecoul negativ al consecințelor pe care urmează să le suporte cel ce îndrăznește să apeleze la fonduri europene pe baza unei inițiative politice. Cine îi poate asigura pe îndrăzneți că, dacă se schimbă puterea, nu pățesc precum cei acum anchetați? Dar spiritul răzbunător este evident în multe alte ipostaze. Recent, poliția ne-a cerut oficial o situație privind sumele încasate de la Direcția Silvică Suceava cu titlu de publicitate în perioada 2002-2004. Știu destui că ziarul „Crai nou” a primit de la Direcția Silvică Suceava suma cea mai mică (de aceea și jubilează unele ziare locale, care au primit bani grei de la Direcția Silvică Suceava), sancționat fiind pentru atitudinea sa față de „pretențiile” Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în legătură cu fondul forestier. Dar, dacă fosta conducere a Direcției ne sancționa doar parțial, cea actuală ne-a eliminat total dintre cei cărora le oferă publicitate fiind astfel singurul ziar din Bucovina către vistieria căruia nu scapă niciun bănuț din exploatarea pădurilor locului. Vi se pare o decizie întâmplătoare? Nu cumva este încă o probă (amendabilă legal) a faptului că cineva, acolo, sus, ne „iubește” cu ardoare?!… În sfârșit, trecem în alt plan, unul dacă nu hulit de potentații noștri, cu siguranță total ignorat: cel intelectual. Foarte mulți dintre cei care au asistat recent la lansarea nu atât a unei cărți, cât a unei idei, aceea de moderație și rațiune în disputele politi-ce, carte și idee datorate unei minți strălucite a Sucevei, astăzi universitar în Statele Unite, este vorba de profesorul Aurelian Crăiuțu, au afirmat în mod deschis că de la eveniment au lipsit tocmai protagoniștii, cei cărora le-ar fi fost de folos o asemenea lecție. Lumea percepe corect o situație care nu este deloc compatibilă cu spiritul Europei. Politicienii nu sunt aleși ca să-și taie „gâții”, ci ca să slujească toți, pentru că de asta competiția se organizează o dată pentru toți, celor care și-au investit în-crederea în ei. Aici am vrut să ajung: la răzbunare. Cineva îmi vrea capul. Acuzația este credibilă, iar momentul este excelent ales. Suceava traversează de ceva vreme scandalul de la Primărie, căreia Tamara Chiribucă, cu sprijinul fostului director economic Niculai Bujor și al altora, i-ar fi adus un enorm prejudiciu. Ne ferim să dăm cifre, pentru că proporțiile sumei nu pot fi stabilite decât de către instanța de judecată. Tamara îmi este consăteancă, suntem aproape vecini și o știu de mult timp. La ceva vreme după ce au început cercetările organelor fiscale asupra firmelor sale, m-a abordat, spunându-mi că tot ce i se întâm-plă este o lucrătură politică ce-l are în vizor pe prezumtivul can-didat al PSD pentru funcția de primar al Sucevei în noua legislatură, dl Marian Ionescu, acesta urmând a fi „lucrat” prin directorul său economic, Niculai Bujor, devenit țintă interme-diară. Ea este sigură că președintele PSD Gavril Mîrza nu este la curent cu acest joc. Și susține că este nevinovată, suportând în realitate consecințele zavistiilor din PSD. Dorește deci o între-vedere cu șeful pesediștilor, ca să-i explice ce și cum. Problema depășea amiciția, putea deveni un excelent subiect de presă. L-am rugat pe președintele PSD să o primească, gest care, până la urmă, este aproape cotidian pentru un ziarist, mai ales când e și director: până a deveni subiect de presă, demersul unui petent poate fi îndrumat mai întâi către autoritatea competentă, pentru că este, mult mai important ca omul să-și rezolve problema decât aceasta să devină neapărat subiect de presă. Ce au vorbit acolo nu știu. Probabil, însă, că nu a convins, deoarece a revenit, rugându-mă să-i facilitez o întâlnire cu președintele PSD și lui Niculai Bujor, care nu avea acces acolo și care dorea să-i explice liderului social-democraților care este cauza reală a declanșării cercetărilor care-l ținteau. A fost și acesta primit. Toate au rămas la acest stadiu, ulterior organele de cercetare penală ridicând documentele financiare ale Primăriei, știre consemnată în ziarul nostru. Organele de cercetare penală și-au început treaba, moment în care am considerat că lucrurile trebuie lăsate pe sea-ma lor. În acea perioadă, însă, telefonul mobil al Tamarei Chiribucă era pus sub ascultare. Au fost astfel înregistrate convorbirile mele cu aceasta, prin care o anunțam că va fi primită de pre-ședintele PSD – subliniez, cum am subliniat de-a lungul întregii anchete – președintele PSD, și nu președintele Consiliului Județean –, apoi că va fi primit și Niculai Bujor. Chiar în ziua în care ar fi trebuit să o primească pe Tamara Chiribucă, fapt neîntâmplat, pentru că președintele PSD a avut alt program, consăteanca mea mi-a adus la redacție un telefon mobil SAMSUNG, excelentă sculă pentru un ziarist, având și cameră de luat vederi, sculă folosită, de altfel, în interesul ziarului, pe care mi-a pus că mi-a dăruit-o în numele zilei onomastice (pentru că – mi-a zis – ratase ziua nașterii, 31 iulie). Era un dar promis încă din august (aceasta se întâmpla spre sfârșitul lui septembrie 2003), despre care unii colegi din redacție știau deja (colegi care n-au fost acceptați să declare DNA ce știu). Nu m-am ferit deloc față de colegi deci, desfăcând coletul în birou și spunându-le celor de față de unde îl am. Și nu era deloc prima dată când ne făceam cadouri. Pe baza acelor înregistrări, DNA mă acuză de trafic de influență, considerând că există o clară legătură între intervenția mea la Dumnezeul de Mîrza (căruia îi voiau capul. Voi reveni) și primirea blestematului de telefon. Așadar, corup-tul de Teodorescu trebuie executat pe butucul minunatei și oportunei lupte împotriva corupției. Până justiția va lămuri lucrurile, și asta poate să dureze ani întregi, subsemnatul rămâne cu stigmatul presupunerii, fără ca cel puțin o secundă să conteze prezumția de nevinovăție. Și nici măcar buza asta de șansă care se cheamă prezumția de nevinovăție, ci bălăcărirea deopotrivă a onorabilității Arhiepiscopiei, care nu mai poate apela la un personaj precum Teodorescu, fie el și membru – fără vreun avantaj material – al Adunării Eparhiale și al Adunării Naționale Bisericești, reconfirmat ieri. Reconstituiți cu atenție istoria scandalului de la Primărie și veți descoperi că fațete ale afacerii sunt ignorate. Că instanței îi sunt propuse soluții inegale pentru situații (dacă nu mult mai grave) asemănătoare și că răspunderea este evaluată corect din punct de vedere formal – cel puțin în ce mă privește -, dar pro-fund incorect din perspectiva celui ce se bazează în exclusivi-tate pe dovezi „ascultate”. Pentru că ce spui într-un telefon de-spre care nu știi că cineva în ascultă îl poate ajuta pe acesta din urmă să priceapă un lucru, dar nu-l îndreptățește să-l invoce ca probă în instanță, măcar pentru elementarul argument – pe care orice justiție serioasă din lume îl respectă – că n-ai fost prevenit oficial că ai dreptul să nu vorbești, că ai dreptul la un avocat etc. etc.