Scandalul de la Siret

Încep justificările

Justificări, intenția de a-l acționa în judecată pe ec. Adrian Popoiu (director al Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret), noi propuneri de rezolvare a amplasamentelor pentru unitățile de tip familial și… nici o demisie
„Repet a nu știu câta oară, că poziția mea față de construcția celor două case pentru copiii cu dizabilități nu este contrarie. Poziția mea a fost ca cele două amplasamente din zona industrială să rămâ-nă pentru atragerea investitorilor autohtoni sau străini, deoarece pentru această zonă s-au folosit cca 5 milioane euro, fonduri PHARE. Al doilea motiv pentru care mă opun ca aceste terenuri din zona industrială să fie date în administrare este că în orice zonă de acest fel există poluare, trafic foarte intens, iar suprafața pe care o dorește Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret este foarte mică, unde nu se pot organiza jocuri și crea spațiile verzi… Cât despre cel de-al doilea teren, în momentul de față el funcționează ca un mic parc care în perioada ploilor abundente este inundabil”.
 

Astfel și-a început declara-ția pentru presă consilierul local ing. Liviu Țicaliuc (PNL), unul din cei trei aleși sireteni care au votat negativ la pro-punerea din ședința Consiliu-lui Local Siret din data de joi, 25 mai, prin care se cerea a-cordarea unor terenuri pentru construirea de unități de tip familial destinate pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Cro-nici Siret. În continuare, ing. Liviu Țicaliuc a făcut următoa-rele remarci, comentând cita-tele folosite de dl Adrian Po-poiu, directorul Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, în co-municatul de presă emis de acesta vineri, 26 mai: „Referi-tor la opinia dlui Popoiu, pre-cum că eu într-o bună zi aș fi declarat «Nu am nevoie de nebuni lângă mine, sunt prea puțini oameni normali pe acea stradă și, dacă mai vin și ne-bunii aceștia, înnebunim cu toții», este o minciună gogo-nată de-a dlui consilier Popoiu Adrian. Menționez că pe stra-da unde locuiesc, Vasile Alec-sandri, există câteva căsuțe unde locuiesc copii cu defi-ciențe (F.U. Jacobs Well), deci nu mă deranjează să fiu în vecinătatea acestora. Sunt pure invenții de-ale domnului Popoiu”. Cât despre „grupul de interese local”, ing. Liviu Țicaliuc neagă existența unei astfel de „formațiuni”: „…De asemenea, este o minciună a dlui Popoiu și cred că-l voi acționa în judecată, unde va trebui să-mi dovedească func-ționabilitatea acelui grup de interese… Doresc să fie verifi-cate toate procesele-verbale din ședințele CL Siret din ultimii 12 ani, timp în care am fost consilier local”. Despre cererea de a demisiona, lansată în presă de prefectul Orest Onofrei, ing. Liviu Țicaliuc declară: „Nu am de gând să-mi dau demisia, tot ce s-a scris în presa locală sunt minciuni inventate de către dl Popoiu, transmise unor ziare care, fără să le verifice, le-au scris foarte ușor” (…). „Eu consider să dl prefect a fost dezinformat, ceea ce s-a scris este total incorect, iar decla-rațiile mele din ședința de consiliu pot fi verificate foarte ușor. Există un proces-verbal și înregistrări pe bandă mag-netică”. Finalul declarației oferite de consilierul local siretean conține și mențiunea că domnia sa este membru al unei fundații umanitare, nu este îm-potriva construirii unor astfel de așezăminte, ci doar a locu-rilor alese, ba mai mult este dispus să ajute și cu fonduri proprii astfel de inițiative: „Dacă m-aș fi opus, așa cum se spune, fiți siguri că n-aș fi făcut parte din F.U. Effes, unde sunt membru. Am discutat cu o parte dintre membri ca eu personal să cumpăr suprafețe de teren din zona orașului Siret pe care să le donez aces-tor fundații în vederea con-struirii căsuțelor pentru bol-navii cu dizabilități… Voi face tot posibilul ca Primăria să în-treprindă tot ce îi stă în putin-ță ca să găsească suprafețe de teren și să le doneze în acest scop. Încă o dată vreau să a-firm că sunt pentru construi-rea unităților de timp familial și că voi face toate eforturile posibile, atât cu banii per-sonali, cât și prin poziția mea în cadrul CL Siret. Un mic calcul pe care îl poate face orice om normal este următorul: dl Popoiu spune că se pierd prin construcția celor două căsuțe 123 de locuri de muncă. Cine poate crede că în cele două căsuțe cu aprox. 35 de asistați vor lucra 123 de persoane?! Consider că nu a fost normal ca dl Popoiu să-și aducă toți angajații din spital pentru a ține CL Siret sub presiune pentru a obține voturile legate de construirea acestor așezăminte. Este un lucru abuziv (…) –, domnia sa pro-cedând ca un lider sindical” – sunt cuvintele cu care se încheie poziția oficială a consilierului PNL. Al doilea „atacat” a fost dl Cornel Mateiciuc (consilier local PD). Cum răspunde acesta la afirmațiile ec. Adrian Popoiu? „…Afirm că nu sunt împotriva căsuțelor de tip familial, ci sunt împotriva amplasării lor în două locuri din zona industrială, total nepotrivite după părerea mea. Referitor la jignirile aduse de dl Popoiu, la handicapul meu cred că-l voi acționa în judecată, pentru că, așa cum ne in-criminează el pe noi că am folosit cuvinte nepotrivite la adresa acestor copii, ceea ce este total neadevărat – chestii pe care le-a folosit el, după bunul lui plac –, tot așa mă pot considera și eu jignit când s-a referit la handicapul meu în presă. Chiar îl rugăm pe dl prefect să trimită cât mai urgent o comisie care să verifice afirmațiile făcute de dl Popoiu și să constate și el dacă loca-țiile acelea erau potrivite pentru căsuțele protejate”. Ultimul dintre consilierii care au votat împotrivă, secre-tarul Comisiei pentru urbanism al CL Siret, dl Marius Mațner (PSD), a fost și cel mai lapidar în comentarii: „Din datele care reies din docu-mentația primită de Comisia pentru urbanism apare foarte clar faptul că cele două locații nu au fost cerute de către Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, după cum vehiculează pre-sa, ci de către două fundații umanitare: „Effes” Siret și F.U. „Eagle House” Siret. Ba, mai mult, în expunerea de motive (doar sub antetul spitalului) semnăturile sunt și ale celor două fundații, totodată lipsind din documentație contractul de colaborare între acestea și instituția condusă de economistul Adrian Popoiu. Aici (referitor la cererea adresată CL Siret – n.n.) se insistă asupra unei așa-zise „variante optime – Grădina de Vară (din oraș – n.n.) și nu în mod special asupra celor două terenuri din zona industrială de la care a apărut conflictul. Aceste date au dus la înțelegerea eronată a situației în cauză”. Menționăm că dl viceprimar Dragoș Ungureanu promite, la rându-i, să-și prezinte poziția pe care și-a conturat-o după ce subiectul a ajuns în atenția presei. (Vom reveni, inclusiv cu o remarcă asupra acuzațiilor aduse presei)

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: