La Suceava

Câinii vagabonzi nu sunt eutanasiați, pentru că mor de bună voie

În Lunca Sucevei, într-un spațiu achiziționat de la PSIP, se va amenaja un cabinet medical veterinar de asistență, tratare și intervenții chirurgicale pe canine. Primarul Ion Lungu a declarat că nu are cunoștință de cazuri de eutanasiere asistată, mai ales că aleșii locali au votat o hotărâre care interzice uciderea animalelor vagaboande. „Niciun câine nu a fost eutanasiat, aceștia murind de bună voie”, a spus edilul-șef.
 

Domnia sa crede că soluția cea mai fiabilă este sterilizarea. De la începutul anului au fost sterilizați gratuit, prin intermediul unei organizații germane, conduse de dr. Schultz, 180 de câini, până la finele anului urmând a se ajunge la 400 de castrați. Oficial, în municipiul Suceava, există în jur de 3000 de lătrătoare fără stăpân, însă doar câteva sute sunt adăpostite în spații organizate. O statistică paralelă relevă prezența, în Suceava, a 10.000 de comunitari, iar potrivit datelor Spitalului Județean, zilnic, în medie, doi localnici sunt atacați de câinii de printre blocuri.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI