Rechizitorii cât o carte pentru infractori „nevinovați”

Niciunul din inculpații traficanți de migranți trimiși recent în judecată de procurori nu se recunoaște vinovat > În timp ce ei pozează încă în îngerași, convorbirile telefonice interceptate îi dau de gol
Niciunul dintre principalii „eroi” ai dosarului traficanților de migranți, recent încheiat de procurorii DIICOT, nu și-a recunoscut faptele pentru care a fost acuzat. Timp de aproape patru luni în care investigatorii i-au audiat pe Țârdea, Alexandrovici, Bărtoi, Zaiți, învinuiții s-au dat drept neprihăniți, în ciuda probelor pe care procurorii le-au strâns. Cei patru vor ajunge în fața judecătorilor și, probabil, după gratii, având aceeași atitudine, devenită obișnuință printre infractorii „de talie” ai Sucevei. Din fericire pentru autorități, unele dintre dovezile de vinovăție culese de procurori în cazul rețelei de traficanți a lui Ionel Țârdea nu se pot interpreta oricât ar da-o ei „pe după vișin”. Cele mai „tari” sunt convorbirile telefonice interceptate, în care inculpații, chiar dacă uneori vorbesc cifrat, dau drumul la fraze incriminatoare mai limpezi decât cristalul. Deși Ionel Țârdea a recunoscut în fața procurorilor că se face vinovat doar de trecerea frauduloasă a frontierei României și a altor state. În ce privește traficul de migranți, nici usturoi n-a mâncat.
 

O convorbire telefonică, însă, purtată cu o anume „Geanina” arată astfel: „G: Când dracul ai fost în Italia?/T: Acum trei săptămâni am fost în Italia./ Am dus ce-am dus până-n Italia, înțelegi? Am dus 20 de oameni/ G: 20?/T: Da, și-n Spania am trimis, de acolo în Italia din Roma. Am trimis vreo 5!” Complicitatea la trafic de persoane a rămas la fel de nerecunoscută de Nelu Țârdea care, într-o altă convorbire telefonică, cu un investigator sub acoperire, întreba: „Da, mă, da! Ce-ai mai găsit, ai mai găsit vreuna?/C: Mai caut mă, am o promisiune… să văd în 2-3 zile… o zi-două, dacă da… dacă nu…/T: Două îs sigure nu?”. Sau: „T: Eu am mai vorbit cu cineva, cu un prieten de-al meu din Humor, și-o zis că-mi face rost de una. Acum aștept și eu răspuns, nu știu nimic/C: Tot cu acela?/T: Da, tot, să mi-o dea mie, nu-i problemă. Un prieten mi-o dă mie așa, îi trimit eu după aia niște bani, am să mă duc cu trei, stau o lună, dar măcar vin acasă ca lumea!”. Dănuț Doru Zaiți, (X, în cele ce urmează) s-a declarat nevinovat la acuzația de trafic de migranți. Textul unei discuții telefonice cu amicul Țârdea arată însă altfel: „T: Vezi că ți-am găsit trei, vrei să pleci?/X: Da/T: Da-s români!/X: Hă?/T: Îs români/X: Ce-ai zis?/T: Îs români/X: Nu contează!” Exemplele ar putea continua, pentru fiecare din per-soanele acuzate de procurorii DIICOT în dosarul pomenit și care, filă cu filă, a ajuns să numere aproape 100 de pagini. În fața atitudinii din ce în ce mai sfidătoare și tot mai des de nerecunoaștere a infracțiunilor comise a infractorilor de crimă organizată, anchetatorii se adaptează în consecință și pun pe masa judecătorilor rechizitorii cu dovezi tot mai minuțios adunate în luni de anchetă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: