Schimb intercultural între universitățile Suceava și Cernăuți

O delegație de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va fi prezentă azi și mâine la Cernăuți, vizita având loc în cadrul schimburilor culturale dintre universitatea noastră și Universitatea „Iurii Fedkovici”, de acolo. Potrivit unui comunicat trimis redacției, vor fi discutate noi proiecte de cooperare dintre cele două instituții de învățământ superior și vor fi prezentate două conferințe tematice. Prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, care este Doctor Honoris Causa al universității cernăuțene, va susține lucrarea „Limbile Europei în contextul plurilingvismului și multiculturalismului”, iar conf. univ. dr. Evelina Graur, lucrarea „Universities and the Media”. Universitatea noastră va fi reprezentată la Cernăuți și de membri ai Asociației de Artă „Nicolae Tonitza”, care vor prezenta expoziția-blitz de artă plastică „Mărturii bucovinene”, la Consulatul General al României, expoziție care deschide seria unor manifestări itinerante în spațiul european.
 

Expun 11 artiști suceveni ai asociației, care s-au străduit să aducă în expoziție cele mai reprezentative lucrări ale lor. Expoziția are ca organizatori, în afara asociației și a celor două universități, Consulatul General al României la Cernăuți, Complexul Muzeal Bucovina și Sindicatul Universitar „Univers”. Asociația de Artă „Nicolae Tonitza s-a constituit anul trecut, pe „temelia” cenaclului universitar de Artă Plastică din cadrul Universității Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI