La Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, timp de 4 zile, vor fi sărbătorite Zilele Colegiului. Manifestările stau sub semnul aniversării a 90 de ani a acad. Constantin Ciopraga, fost elev al școlii fălticenene. Ieri, Casa de Cultură a fost gazda unui spectacol, iar astăzi amfiteatrul „Eugen Lovinescu”, va găzdui simpozionul „Școala în epoca post-modernă, nevoia de educație” și va fi lansat noul număr al „Revistei noastre”. Sub titlul „Ad Magistrum – Academicianul Constantin Ciopraga la 90 de ani”, vor avea loc un spectacol ce îi este dedicat și concursuri școlare. „O fericită coincidență face ca ziua școlii să fie și aniversarea uneia dintre cele mai strălucite personalități care au învățat aici – dl prof. univ. dr. docent Constantin Ciopraga, membru al Academiei Române.
Pentru dascălii și profesorii acestei școli, criticul, istoricul literar, eseistul, poetul, romancierul Constantin Ciopraga se identifică cu profesorul, pentru că, predând câteva decenii istoria literaturii la Universitatea «Al. I. Cuza» din Iași, domnia sa a intrat în galeria spiritelor directoare, a modelatorilor de conștiință. Sensibilitatea poetului, luciditatea criticului, rigoarea savantului proiectează pe ecranul interior o statuară columnă, alături de predecesorii săi, Maiorescu, Lovinescu, Ibrăileanu. (…) Și mai este gândul că ilustrul scriitor a învățat pe aceste bănci, în aceste săli, din aceste cărți. Că și-a cinstit dascălii din această școală”, ne-a spus directorul Colegiului „Nicu Gane”, prof. Neculai Sturzu. Zilele de sâmbătă și duminică sunt dedicate sesiunilor de comunicări și întrecerilor sportive, finalul sărbătorii fiind marcat printr-o excursie la mă-năstirile Moldovița, Sucevița și Arbore.

























Comentarii