Programul de vecinătate România-Ucraina 2004-2006, privind îmbunătățirea integrării transfrontaliere dintre regiunile de graniță, a fost lansat, miercuri, la Suceava, în prezența reprezentanților consulatelor generale ale Ucrainei și României, din Suceava și Cernăuți. Programul, component al Phare CBC 2004-2006, a fost lansat de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, în prezența consulului general al României la Cernăuți, Romeo Săndulescu, și a viceconsulului Consulatului General al Ucrainei la Suceava, Mihail Lienkov. Regiunile eligibile în cadrul acestui program sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani și Tulcea, din România, și Transcarpatia, Ivano Frankovsk, Cernăuți și Odessa, din Ucraina, fondurile alocate fiind de 7,5 milioane euro pentru perioada 2004 – 2006.
Acest program se adresează organizațiilor non profit și autorităților locale pentru proiecte trans-frontaliere privind promovarea dezvoltării socio-economice locale, dezvoltarea sistemelor integrate de infrastructură transfrontalieră orientate spre problemele specifice infrastructurii de graniță și acțiuni la nivel inter-uman. Proiectele ce urmează să fie realizate trebuie să aibă un caracter comun, conform Programului de Vecinătate, nu trebuie să se interfereze cu alte măsuri și nu trebuie să fie generatoare de profit. Directorul pentru relații externe al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, după lansarea acestui program, că speră să fie aprobate cât mai multe proiecte care să conducă la îmbunătățirea cooperării transfrontaliere în regiunile de frontieră dintre România și Ucraina, prin sus-ținerea dezvoltării socio-eco-nomice durabile. „Din rațiuni istorice, nu întotdeauna cola-borarea cu partea ucraineană a fost bună. Faptul că luni și marți am reușit să ducem la bun sfârșit un proiect comun, Suceava-Cernăuți, al Inițiativei Central-Europene, ne dă încredere că vom putea accesa fonduri importante în cadrul Phare CBC 2004-2006 pentru proiecte de infrastructură, me-diu și cultură”, a spus dl Nechifor.


























Comentarii