La spitalul sucevean

„Hiatus“ în aprovizionare

De la începutul lunii, pacienții n-au parte de carne
Directorul Spitalului Județean Suceava, dr. Cristian Irimie, a declarat ieri că de la începutul lunii în curs mâncarea bolnavilor este „mai proastă decât a fost în ultimele 6 luni”, întrucât încă se desfășoară licitațiile pentru achizițiile de alimente. „Am procurat doar alimentele de bază, restul folosim din rezervele care sunt pe cale de epuizare. De aceea, mâncarea e mai slabă calitativ și valoric decât a fost până acum și fără carne”, a spus dr. Irimie. El a precizat că spitalul se confruntă cu un “hiatus în apro-vizionare”, și la medicamente, și materiale sanitare, dar speră că aceste probleme se vor rezolva până la sfârșitul săptămânii. Această situație s-a întâmplat, spune Irimie, întrucât contractul cu CJAS s-a semnat cu data de 1 mai, dată de la care se organizează licitațiile electronice, care au un anumit “timing” de desfășurare.
 

Până la 30 aprilie aprovizionarea spitalului s-a făcut pe baza unor acte adiționale la vechile contracte cu furnizorii, dar după semnarea contractului nu mai este posibil, trebuind începute licitațiile. “De la 1 mai am dat drumul la licitațiile electronice pentru că avem bugetul pe care ne bazăm, însă durează aproximativ zece zile până când încep să ajungă comenzile”, a spus Irimie. În altă ordine de idei, directorul spitalului sucevean a informat că, de anul acesta, comer-cianții care câștigă licitația vor trebui să trimită spitalului mostre de produse, care vor fi anali-zate de o comisie specială. Dr. Irimie spune că produsele trebuie să se încadreze în parametrii ceruți de caietele de sarcini, iar cele alimentare nu trebuie să conțină multe E-uri. „Nu vom accepta produse cu prea multe E-uri. Dacă produsul nu corespunde, se anulează contrac-tul și se ia următorul câștigător. Sunt tot felul de țepari la medicamente, materiale sanitare și alimente; dau marfa cu un preț mic, dar când e s-o trimită, spun că n-au produsul în stoc și că-l aduc după o lună”, a explicat directorul spitalului sucevean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI