Festival folcloric la Pojorâta

O sărbătoare a oamenilor din partea locului, a „tradițiilor lor minunate”

În comuna Pojorâta a avut loc a Festivalul folcloric „Comori de suflet românesc”. Manifestarea este organizată de Primărie, Consiliul Local și Căminul Cultural din comună, cu fonduri bugetare și din sponsorizări. Ea este menită să încurajeze respectul față de portul popular, meșteșugurile și tradițiile locului. Organizatorilor le place însă să spună că „festivalul acesta nu este nici al primarului, nici al vreunui alt organizator, ci al oamenilor din Pojorâta, căci ei și tradițiile lor minunate sunt adevăratele vedete ale manifestării”. Programul festivalului a inclus o expoziție de artizanat, o ceremonie religioasă și premierea simbolică a șapte cupluri care au împlinit cinci decenii de căsnicie, un recital al Corului Jandarmeriei din Fălticeni și un spectacol folcloric susținut de Sofia Vicoveanca, Nicolae Sabău, Leonard Zamă, Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, dar și talente locale.
 

„Încercăm în fiecare an, începând din 2000, să organizăm un festival local prin care să exprimăm tradiția satului. Există o sală cu exponate care se referă la oierit, sculptură, ouă încondeiate, pirogravură, țesă-turi de toate tipurile. În fiecare an, în cadrul festivalului, îi sărbătorim pe cei care au ajuns la nunta de aur, iar această tradiție încercăm să o ducem mai departe. Încercăm să aducem aici în fiecare an și interpreți de onoare, precum Sofia Vicoveanca, cetățean de onoare al Pojorâtei, și ceilalți oaspeți dragi. Festivalul, întot-deauna, scoate în evidență și interpreții locali, ansamblurile de dansuri, iar festivalul este o bucurie pentru toată suflarea din comună”, ne-a precizat directorul Căminului Cultural Pojorâta, Nicoleta Ursachi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI