Volei

LPS Suceava, la turneul final

Voleibaliștii de la Liceul cu Program Sportiv Suceava vor participa la turneul final al Campionatului național al liceelor pe profil. La sfârșitul săptămânii trecute, elevii lui Petru Brândușe au terminat învingători semifinalele competiției desfășurate la Suceava, la care au participat elevi de la liceele sportive din Adjud, Buzău, Constanța și localitatea gazdă. Liceenii voleibaliști ai LPS Suceava au jucat cu constănțenii și au învins cu 34 – 16, apoi cu buzoienii, în fața cărora s-au impus cu 34 – 14. Obosiți, elevii din Suceava n-au mai făcut față voleibaliștilor de la LPS Adjud și au pierdut meciul cu 18 – 20.
 

La turneul final, din luna mai, care se va desfășura tot în sala LPS Suceava, vor participa 8 echipe, gazdele având de data aceasta adversare mult mai puternice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI