Dincolo de insipide ghidușii de acest gen, care pot abate asupra autorilor frumusețe de amendă, „deseviștii” suceveni sunt obligați să verifice veridicitatea informațiilor primite. Ultimul „atac” al psihozei gripei aviare s-a petrecut pe 31 martie, când, Ecaterina M., din orașul Gura Humorului, a descoperit în tomberonul din fața casei o găină moartă, care domicilia fără jenă sau autorizație într-o pungă din plastic. Înaripata a fost predată sectoristului, găina urmând să ajungă, după cum se arată într-o notă oficială a IPJ Suceava, în condiții septice, „într-un loc sigur, cu temperatură scăzută”, iar de acolo, sub cuțit, pe masa de disecție a veterinarilor suceveni. Ne-am informat telefonic la cea mai autorizată sursă, adică la DSV, asupra tribulațiilor la care a fost legal supusă găina decedată și a rezultatelor acestora. „A venit vreun caz din Humor?”, s-a interesat la subordonați, în direct, directorul instituției, dr. Petrea Dulgheriu. „Nu, a venit o găină moartă, dar din Salcea, șefu’, i-a răspuns cu maximă solicitudine, după verificări prealabile, o voce. Iar galinaceea din orașul cu aeroport s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
O galinacee din Humor, decedată în condiții suspecte, trimisă de polițiști la Suceava, după ce a fost descoperită într-un tomberon, n-a mai ajuns la DSV. Acolo a sosit, în schimb, una din Salcea, la fel de moartă… În ultima vreme, DSV a județului Suceava este asaltată de apeluri telefonice care anunță descoperirea în te miri ce locuri a câte unei găini sau unei ciori moarte în condiții neelucidate. De fiecare dată, potrivit uzanțelor de strictă actualitate, specialiștii se deplasează la fața locului pentru a preîntâmpina, dacă este cazul, riscul răspândirii unei epidemii a înfricoșătoarei gripe aviare. De cele mai multe ori se dovedește a fi vorba numai de o alarmă falsă, dar – nu e mai puțin adevărat – și de glume de prost gust, făcute, vorba clandestină a angajaților DSV puși degeaba pe drumuri, de câte un moș intrat la spaime grele din cauză că i-a murit… cocoșul.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii