Două lansări de carte

Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a găzduit, la mijlocul acestei săptămâni, două lansări de carte. La evenimentul desfășurat în amfiteatrul instituției au fost prezenți, alături de profesori și elevi, autorii – scriitorii Grigore Ilisei și Liviu Papuc –, profesorul universitar Mihai Iacobescu, poetul (critic literar, editor) Daniel Corbu și Filomela Corbu, directorul Editurii Princeps. „Datorăm această întâlnire unui gest minunat pe care părintele Mihăilă l-a făcut către școala noastră. Într-o vreme când lumea adună, iată că avem de-a fa-ce cu un gest de a dărui. Familia domniei sale, împreună cu cea a domnului Liviu Papuc, a dăruit un număr impresionant de cărți religioase bibliotecii, dar și cărți apărute la începutul secolului al XX-lea, aparținând unor cunoscuți autori de o valoare deosebită” – a spus directorul colegiului, prof. Nicolae Sturzu. Prezentarea celor două cărți a fost făcută de Daniel Corbu.
 

Au fost lansate volumul „Dascăl în valea Ozanei” (autor, Liviu Papuc – un omagiu adus dascălilor de altădată reprezentați în carte de învățătorul Costache Papuc) și romanul lui Grigore Ilisei „Între linii”, o carte cu referire la obsedantul deceniu, o problematică socială, politică, dar, ca întreaga proză a lui Ilisei, o analiză subtilă a sufletului, a intelectualului. Primul contact al celor prezenți cu romanul lui Grigore Ilisei a fost prin lectura unui fragment realizată chiar de autor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI