„Economia agrară va deveni o soluție pentru România“

este de părere ministrul Flutur Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, s-a întâlnit sâmbătă, la Rădăuți, cu fermierii suceveni. Cu acest prilej, ministrul a avut o scurtă întâlnire cu reprezentanții mass-media, cărora le-a precizat că formula-cheie pe care a introdus-o pe piață este investiția”. La preluarea mandatului meu, singurul lucru legat de integrare lăsat de PSD era Agenția SAPARD, în rest multe lucruri legate de IAS-uri și CAP-uri, dar astăzi lucrurile s-au îmbunătățit și pot să spun că am intrat în linie dreaptă, cu un volum imens de muncă. Peste 40 la sută din bugetul agriculturii înseamnă inves-tiție în domeniul fermelor, în domeniul irigațiilor, în domeniul împăduririlor”, a arătat oaspetele.
 

În același context, Gheorghe Flutur a repetat în fața presei o promisiune făcută și comisarilor integrării europene; ”Dacă este să vorbim de economia agrară, și dacă ea a constituit o problemă, eu vreau să vă asigur că ea va deveni o soluție pentru România, și trebuie să fie așa, pentru că jumătate din populația acestei țări trăiește și lucrează în acest domeniu pe care dorim să-l modelăm. Aș avea curajul să spun că ga-rantez cu funcția mea de ministru al agriculturii pentru faptul ca agricultura să fie un argument de integrare la termen. Pentru că știu ceea ce fac, știu toate ghinioanele, știu toate motoarele pe care le-am pus în mișcare ca acest sector să meargă bine, deși, repet, este foarte mult de lucru. S-au făcut foarte multe pe ultima sută de metri, chiar și măsuri nepopulare, dar s-au făcut pentru că trebuiau făcute și, după integrare, România are absolut de câștigat”. Ministrul a mai arătat că România vine cu aproximativ 2,5 milioane de ferme la plată în UE iar în Suceava, în momentul de față există 67 de mii de ferme înregistrate, cu o suprafață de 253 de mii de ha, care vor primi bani de la UE. ”Efortul de integrare este foarte mare, noi mergem înainte. Din cauza zăpezilor prelungite se întârzie campania de primăvară” a mai subliniat mi-nistrul Agriculturii. ”Vă dați seama că 20-25 la sută din nu-mărul de fermieri din întreaga Uniune Europeană vor fi la plată din România. De aici, două agenții de plăți, șase mii de salariați care vor lucra pen-tru a face aceste plăți, pentru a analiza proiecte cu fermierii români care au o caracteristică aparte – suprafața foarte mică. De aceea volumul de muncă este imens, vă dau un alt exemplu, avem 1,2 milioane de proprietari de vaci cu lapte, 1 milion sunt în evidențe și le gestionăm cotele de lapte. Din nou un volum imens de muncă. De aceea UE și-a pus tot timpul problema volumului imens de muncă pentru identificarea parcelelor, pentru a le băga în calculator, pentru a face aplicații – ceea ce fac și eu azi la Rădăuți, le explic oamenilor acest lucru”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI