Pentru tine bat clopotele, Mitică!?

„Cadrele didactice și personalul nedidactic din cadrul Liceului cu Program Sportiv” – spicuim dintr-o misivă… oficială sosită la redacție, care ne-a și determinat să inițiem dialogul de mai jos, consideră că „descinderea prefectului Orest Onofrei și a unui echipaj de poliție la Liceul cu Program Sportiv, sâmbătă seara, la ora 22, este urmarea unui denunț cu caracter revendicativ și tendențios… Faima liceului nostru, rezultatele de excepție ale profesorilor și elevilor noștri, atât pe plan sportiv, cât și în cadrul procesului instructiv-educativ, se datorează în mare măsură și directorului Dumitru Bernicu, om cu alese virtuți profesionale și manageriale, care a reușit să închege o atmosferă de adevărată familie în cadrul școlii, fiind apreciat și stimat în egală măsură de cadrele didactice ale liceului, de elevi și de părinții acestora….” Nu vreau să dreg busuiocul și nici să disculp pe nime. Ci, pur și simplu, să-i dăm și omului cu pricina posibilitatea exprimării. Cazul directorului de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava a ocupat spații însemnate în presa locală. Iată-l mai jos prezentat și din perspectiva sa…

 

– Mă fac avocatul… dvs. și vă întreb: cine nu încape de Bernicu de la Sportiv? – Aș fi însumi interesat să știu, zvonurile sunt de toate felurile… Oamenii Sucevei știu ce-am făcut și cine sunt; și nu numai cei din școala mea. În cei peste 30 de ani de activitate nu s-a întâmplat să spună cineva că omul Bernicu sau directorul Bernicu a fost „beat clește”, cum s-a scris… Acu’ vreo două săptămâni, tot așa: două eleve de la Sportiv – prostituate… cu litere de-o șchioapă prin presa locală… De ce cu litere de-o șchioapă, când liceul nostru are o activitate concretizată nu numai în medii mari la sfârșitul anului școlar, ci și în rezultate palpabile (titluri de campioni, vicecampioni, medaliați – locul 6 la Barcelona, cu ani în urmă), titluri naționale, recorduri naționale… E o muncă titanică de coordonare, o muncă de coagulare a unor colective de specialiști care nu se formează bătând din palme, ci cu trudă, cu muncă, cu supă-rări, cu bucurii, cu împliniri extraordinare… (N.R.: Aici nu-i putem da dreptate dlui director: cazul invocatelor „prostituate” nu putea fi exclus din presă de existența campionilor sportivi). – Ce-ați avut acolo în acea sâmbătă neagră? – Doi oameni care lucrează în învățământ au solicitat închirierea unui spațiu pentru serbarea majoratului fiilor. Părinții au achitat contravaloarea chiriei și s-au angajat să răspundă pentru tot ce se-ntâmplă acolo; am suplimentat, pentru ordine, cu un paznic pentru seara respectivă, iar acolo au fost copii dintr-o generație, elevi foarte buni (majoritatea de la Ștefan și Petru, adolescenți de 18, 19 ani…). Asta a fost la distracția din sala de sport… În biroul meu, în urma unui telefon, am venit de-acasă și m-am întâlnit, natural, cu profesori de la Ploiești (cu unul din ei, coleg, nu mă mai văzusem de 30 de ani), care-aveau meci la Suceava. I-am ajutat la cazare (la Liceul Sanitar), iar în biroul meu au venit pentru că era televizor, să urmărim meciul din Cupa României, Constanța – Minaur Baia Mare, unde se-ntâmpla să joace chiar băiatul meu. Sigur, am discutat, am servit niște vin, era sâmbătă seara, mi se pare firesc și… omenos. Nu putea să se-mbete nimeni pe-acolo, oamenii aveau drumul lor și meci a doua zi, între sportivi e o normă elementară de… protecție… Pe acest fond, la un moment dat, apare în birou dl prefect (nu cunosc atribuțiile dlui prefect în totalitate!), am rămas blocat când l-am văzut cu înălțimea-i… – 1,98! – …așaa, în tocul ușii, a fost un mic dialog și… gata! Era un lucru normal, o mică pe-trecere de majorat și niște prieteni (nu niște indivizi, cum s-a scris), în biroul meu personal (al liceului, evident – n.r.), într-o zi liberă în care nu s-a-ntâmplat absolut nimic. N-a fost nici… crimă și nici geamurile școlii nu s-au făcut țăndări… – Reiau întrebarea: atunci cine vrea capu’ lu’ Bernicu? – Probabil îl vrea cineva, pentru că din toamnă am avut semnale foarte serioase (mi s-a comunicat că se fac presiuni să-mi depun demisia); s-a mai liniștit apoi treaba, iar acum, nemaiexistând alte piste, s-a considerat că asta ar fi cea mai nimerită cale să fiu adus în fața publicului ca un individ de ultimă speță, care n-are nicio treabă cu învățământul și care, în viața lui, n-a știut ce-i fair play-ul… Un lucru este cert: s-a făcut rău, în pri-mul rând, instituției; după aceea, mie personal; după aceea, unor colegi din Ro-mânia care vizitează un oraș lăudat pentru ospitalitate etc., etc… Iar a te justifica, într-un fel sau altul, e penibil! Un lucru aproape de neînțeles, pentru că a sta cu cineva la un pahar înseamnă un minim respect (și mai ales cu cineva cu care nu te-ai văzut de 30 de ani…). Lucrez de 31 de ani în învățământ, cunosc școlile din județ (am fost și inspector școlar) și, sigur, în viața fiecărei școli există momente și momente care fac parte din viața unui om, până la urmă (o onomastică, un 8 Martie, alte manifestări…). Ce-i mai dureros e că atunci când liceul are niște rezultate de excepție și este angrenat în niște proiecte de excepție (cu finanțare din exterior), când un coleg obține un rezultat deosebit (semifinaliste la Campionatul Mondial, campioni balcanici, 14 medalii naționale – aur, argint, bronz –, nu știu câte echipe în semifinale ori copii la loturi naționale…), presa abia de ne rezervă un spațiu mic! Iar acum… – Cum ieșim din tărășenie? – Nu mă consider nici sfânt, nici cel mai tare din parcare! Sunt un om obișnuit, am căutat să-mi fac meseria și să-mi onorez obligațiile. În spatele celor 13 ani de directorat, am mulțumirea sufletească, sincer, că las ceva serios în urma mea, ceva solid, de care vor beneficia generații întregi… Și iată că aproape nu ți se mai recunoaște nimic, e ștearsă cu buretele o muncă în care ți-ai sacrificat sănătatea, familia… De la sublim la ridicol! Oricum, în proporție de 90%, sportivii au măsură, au limită, bun-simț. Au caracter. Or, să faci un capăt de acuzare (senzațională!) dintr-o chestie atât de simplă îmi pare o cale lungă, cam scandalos de îndoielnică și cusută cu ață albă… A consemnat DUMI BRAD P.S. Bernicu nu-și va da demisia.