În perioada 24 martie – 8 aprilie, la Lille, se desfășoară “Zilele Culturale Românești 2006”. “Acțiunile din cadrul acestei manifestări de mare anvergură regională și inter-națională vor anima viața culturală din orașele Lille, Hellemmes și Villeneuve d’Ascq, propunând publicului francez un program variat și complex: întâlniri literare și proiecții de filme, o expoziție de pictură pe sticlă și fotografie, teatru de marionete, muzică clasică, prezentări ale României, dansuri tradiționale românești”, ne-a spus dl Cozmin Lucău-Dănilă. Din județul Suceava vor participa la Lille Ansamblul folcloric “Arcanul” din comuna Fundu Moldovei și, din aceeași comună, cu o ex-poziție de pictură pe sticlă, Fi-lon Lucău; de asemenea, scriitorul ieșean, originar din Dornești, Lucian Dan Teodorovici. Programul complet al manifestărilor din România și Franța poate fi consultat la adresa web www.printempsroumain.org.
Cu „Primăverile românești“
Asociația “Printemps Roumain” anunță, pentru această primăvară, acțiuni în județul Suceava sau legate de acesta. Președintele ei, Cozmin Lucău-Dănilă, ne-a informat despre expoziția foto “Un alt nord”, care va avea loc la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, în perioada 20-30 martie, în cadrul “Zilelor Francofoniei”. Prin imagini, ni se propune “un periplu subiectiv în zona Lille, din nordul Franței”. Majoritatea fotografiilor sunt realizate de Anca Lucău, suceveancă la origine, în prezent conferen-țiar la Universitatea din Lille. “Pentru a oferi o imagine mai amplă a Departamentului de Nord al Franței, departament înfrățit cu județul Suceava, cele mai importante personaje originare din zonă vor fi, de asemenea, prezentate, prin amabilitatea Consiliului General din Nord”, ni s-a mai precizat. Vernisajul are loc luni, 30 martie, de la ora 14.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii