Președintele PSD Suceava, consilierul local Virginel Iordache, a declarat după anunțul dlui Botezatu că a luat act de demisie și i-a urat acestuia „drum bun” și „un loc cald a-colo unde merge”. „Se pare că acțiunea de curățenie din PSD a început, iar la Suceava se face o… auto-curățenie”, a ținut să precizeze cu malițiozitate dl Iordache. La rândul său, purtătorul de cuvânt al organizației județene PSD Suceava, dl Ovidiu Donțu, a declarat că această demisie din PSD „face parte din strategia actualei puteri de a racola, în termen de 45 de zile, aleși locali din alte partide”. El a spus că Simion Botezatu a promis că, în termen de 30 de zile, va elibera locul de consilier local, care aparține PSD, gest care ar fi fără precedent în politica suceveană. „Sper să se țină de cuvânt”, a mai spus dl Donțu. Simion Botezatu a fost vice-primar al Sucevei în perioada 1996-2006, în primul mandat fiind ales pe lista PD, iar în cel de-al doilea pe lista PDSR. El a devenit consilier local în urma alegerilor locale din 2004, candidând pe listele PSD. În momentul de față numărul consilierilor PD din CL Suceava este de trei.
Întoarcerea „fiului risipitor”
Fostul viceprimar PSD al municipiului Suceava, consilierul local Simion Botezatu, a anunțat în plenul ședinței extraordinare de ieri a Consiliului Local că a demisionat din partid și s-a înscris în Partidul Democrat. Înainte de începerea ședinței extraordinare a CL Suceava, dl Simion Botezatu își anunțase colegii că a demisionat din PSD și că a depus „cerere de reînscriere” în PD, partid pe care l-a părăsit în decembrie 1999, „din motive electorale”, în timp ce era viceprimar. El a explicat că, la vremea respectivă, în organizația municipală PD Suceava erau două echipe care doreau să candideze la Primăria Suceava, una dintre ele, din care a făcut parte el și fostul primar al municipiului, dl Marian Ionescu, „a candidat sub sigla PDSR” și a câștigat. „Partidul a greșit atunci când ne-a distribuit pe trasee. Acum, se reface echipa. Prima dată, cu mine”, a spus dl Botezatu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii