Inspectoarea Răileanu nu a scăpat, totuși, de anchetă

Deși săptămâna trecută conducerea IȘJ anunțase că oprește ancheta în cazul inspectoarei de la învăță-mântul preșcolar, Daniela Răileanu, ieri a revenit, pre-cizând că ancheta continuă. Adjunctul Niculai Barbă a explicat, într-o conferință de presă, că era, de fapt, vorba despre reclamațiile din pri-mele două pagini din dosarul ce o privește pe inspectoare, care s-au dovedit nefondate; dar că mai sunt acuzații „ex-trem de grave,” în următoarele 10 pagini de dosar, care necesită o anchetă aprofun-dată. Dl Niculai Barbă a declarat că, la ultima ședință, Consiliul de Administrație a IȘJ s-a autosesizat în legătură cu celelalte „plângeri” aflate în dosarul menționat și a dispus formarea unei comisii care să continue cercetarea.
 

Numai că, după cum a spus chiar dl Barbă, constituirea unei astfel de comisii devine o problemă, întrucât comisia care a anchetat doar reclama-țiile din primele pagini de do-sar a refuzat să continue cer-cetările, considerând că nu-și poate asuma răspunderea pentru acuzațiile extrem de grave din celelalte pagini. De asemenea, și membrii CA au refuzat să facă parte dintr-o asemenea comisie, inclusiv liderul de sindicat. Dl Niculai Barbă, cel care trebuie să nu-mească, totuși, o comisie de anchetă, a declarat ieri că va încerca să apeleze la niște edu-catoare, iar dacă persoanele propuse de el vor refuza, va solicita intervenția ministe-rului de resort. El a mai spus că, până la constituirea co-misiei de anchetă, va verifica toate documentele de la dosar, iar după ce se va forma comisia, i se va solicita Danielei Răileanu o declarație scrisă. Primele sesizări la adresa inspectoarei Daniela Răileanu au sosit, mai întâi, pe adresa forumului de pe site-ul IȘJ, în ianuarie, purtând semnătura… ”lentilei de contact”. Ele se refereau, printre altele, la felul în care s-a titularizat inspectoarea în învățământ, precum și la „metodele in-adecvate” pe care le abordează aceasta în relațiile cu edu-catoarele. Alte sesizări au a-juns direct la inspectorat, con-stituind tocmai dosarul po-menit. Una dintre reclamații a fost semnată de 12 educatoare, care o acuzau pe inspectoare că le-a pus cali-ficative mult prea mici după o inspecție. Calificativele s-au mărit ulterior, după inspecția de revenire, problema fiind rezolvată. După această recla-mație, în februarie a venit la IȘJ o alta, de la aceleași educatoare, dar ancheta IȘJ a relevat că respectivele au declarat că nu au semnat ele reclamația. Sesizarea a fost con-siderată anonimă și a fost clasată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI