Parteneriat pentru instruire europeană

Primăria municipiului Suceava intră parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” în vederea derulării proiectului „Educația europeană în administrația publică”. Este vorba despre un program european în care parteneri sunt Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureș și Universitatea din Alba Iulia. Primarul Ion Lungu a declarat că obiectivul este pregătirea personalului executivului conform exigențelor Uniunii Europeane.
 

Instruiți în domeniul administrație publice locale, după model european, vor fi și ceilalți funcționari din municipiile din județ și chiar din județele învecinate, în special din Botoșani. „Este un parteneriat pe care îl salut și îmi pun speranțe că vom reuși să ne instruim pentru integrarea în UE, care este în grafic și care ar trebui să se producă la 1 ianuarie”, a declarat edilul-șef, Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI