Ambasadorul Ucrainei promite sucevenilor facilitarea accesului la arhivele cernăuțene

În localitățile de graniță, procesul de retrocedare a proprietăților se află în impas, persoanele îndreptățite reclamând că oficialitățile ucrainene refuză să le pună la dispoziție actele doveditoare Sucevenii îndreptățiți la retrocedare ar putea avea ac-ces mai ușor la arhivele din Cernăuți. Promisiunea vine de la ambasadorul plenipotențiar al Ucrainei la București, Yuriy Malko, care a avut, la finele săptămânii, o întâlnire cu conducerile Prefecturii și Consiliului Județean. Diplomatul din țara vecină a participat la festivitățile județene prilejuite de aniversarea a 192 de ani de la nașterea poetului ucrainean Taras Șevcenko. Ocazie cu care a răspuns favorabil oficialilor suceveni.
 

„Am solicitat, dacă este posibil, ca specia-liști de la Cadastru și Prefec-tură să aibă acces la actele necesare dovedirii dreptului de proprietate. Interesează do-cumentele care se referă la ac-tualul teritoriu al județului Suceava, în special la comu-nele limitrofe, dar și la altele, pentru că o parte din docu-mentele funciare sunt la Cer-năuți, fosta capitală a Buco-vinei. Excelența sa a declarat că nu există nici o problemă și că solicitarea i se pare rezo-nabilă și rezolvabilă. Să ve-dem cât de repede, deoarece rezolvarea unor cazuri concrete de fond funciar depinde de completarea dosarelor”, a spus prefectul Orest Onofrei. Reamintim că, în special în localitățile de la granița cu Ucraina, precum Ulma, Stra-ja, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus și Brodina, procesul de retrocedare a proprietăților se află în impas din cauza lipsei actelor doveditoare. Repre-zentantului Guvernului în teri-toriu semnala că o parte din documentația funciară se gă-sește la autoritățile ucrainene din Cernăuți, care refuză să o pună la dispoziția cetățenilor români. Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a trimis o adresă oficială și către forurile de la Cernăuți, prin care solicita extrase de carte funciară, măcar pentru supra-fețele de teren care sunt, în momentul actual, pe teritoriul românesc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI