Proiectul, derulat în colaborare cu Societatea de Servicii Informatice, are în vedere monitorizarea asistată de calculator a chesoanelor de colectare. Programul este susținut financiar de Ministerul Cercetării și Tehnologiei, sistemul informatic de supraveghere bazându-se pe senzori de nivel al pânzei freatice. Controlul menținerii în parametri optimi se va efectua electronic, în sistem centralizat. În cazul în care sistemul va indica o evoluție favorabilă, pe anumite zone de pe versant s-ar putea ridica interdicția de construcție. „Vom vedea observațiile statistice, evoluția indicatorilor și, în funcție de aceștia, vom da o hotărâre de Consiliul Local de ridicare a interdicției la construire în anumite zone de pe versant, care sunt în siguranță”, a precizat dl Lungu. Primele lucrări de stabilizare a versantului au fost realizate în anii ’70, iar timp de 25 de ani nu au fost probleme create de alunecarea terenului. Întrucât vechile chesoane nu au fost întreținute sau pen-tru că decolmatarea s-a efectuat „doar pe hârtie”, planurile de alunecare s-au reactivat.
Versantul va fi monitorizat electronic, iar, în cazul unei evoluții favorabile, pe anumite zone s-ar putea ridica restricția După ce în 2005 au fost amenajate 13 chesoane de preluare și dirijare apei în exces, începând cu data de 15 martie, Primăria Suceava va relua lucrările la versantul de nord-est al municipiului. În buget a fost prinsă suma de 10 miliarde lei vechi, în plan fiind prinse lucrări de consolidare cu balast, pământ și vegetație. În curs de execuție – spune primarul Ion Lungu –, este și proiectul urmărire a evoluției versantului, la ora actuală pe acesta fiind instituită interdicția de construirea a noi imobile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii