Drumurile spre Rarău și Giumalău au fost închise

Circulația turiștilor spre destinații îndrăgite, ca masivele Rarău și Giumalău, a fost interzisă luni la prânz, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ne-a precizat șeful Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia. Măsura a fost luată pentru protecția turiștilor, pentru că grosimea stratului de zăpadă pe munți depășește curent un metru și ajunge la 1,5 metri în porțiunile viscolite. În zilele următoare este așteptat un nou val de ninsori, iar restricția ar putea fi menținută.
 

Aceeași sursă ne-a mai comunicat că, pentru urgențe și aprovizionare, poate fi utilizat cu pru-dență și numai pentru acces pietonal drumul auto Izvorul Alb-Rarău, dar recomandă utilizatorilor să contacteze în prealabil salvamontiștii pentru ca deplasarea să poată fi monitorizată. „Nu este o glumă și nu este bine pentru nimeni să se hazardeze, chiar dacă este foarte tânăr și rezistent. Condițiile de iarnă de pe munte din aceste zile sunt foarte grele, este frig, zăpadă, viscol și cel mai mic pericol poate fi hipotermia pentru turiștii imprudenți. Pentru orice alte informații, poate fi apelat, de pe telefonul mobil, serviciul nostru, la 0745-313052, sau poate fi sunat dispeceratul național, tastând 0salvamont”, a adăugat Voicu Raia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI