Despre soarta procurorilor

Vicepreședintele PC, se-natorul de Suceava Constantin Gheorghe, a declarat că amendamentul, promovat de PSD și susținut de PC privind numirea procurorului-șef al DNA de președintele Ro-mâniei la propunerea CSM, se înscrie în programul de gu-vernare. Dl Gheorghe a de-clarat vineri, într-o conferință de presă, că poziția PC în Senat privind susținerea unui amendament la Ordonanța DNA promovat, în comisia juridică, de senatorii PSD Antonie Iorgovan și Nicolae Șerban a fost normală pentru că, prin programul de guver-nare, se prevede restrângerea treptată a competențelor Ministerului Justiției o dată cu creșterea competențelor Con-siliului Superior al Ma-gistraturii și în paralel cu elaborarea unei legi speciale pentru clarificarea statutului procurorilor și a rolului Mi-nisterului Public, a con-ținutului juridic al stabilității procurorilor și al subor-donării ierarhice a acestora.
 

„Acest amendament al sena-torilor PSD se înscrie în pro-gramul de guvernare al Alianței D.A. și de aceea a fost susținut și de PC”, a spus senatorul sucevean, care și-a exprimat surprinderea că inițiativa nu a fost sprijinită de senatori ai PNL și PD. Domnia sa a precizat că este normal ca procurorii să fie numiți la propunerea unui organism independent politic, cum este Consiliul Superior al Magistraturii, și nu la propu-nerea ministrului Justiției, membru al Guvernului, care este politic. „De altfel, s-a și stabilit după negocieri poli-tice constituirea unei comisii din juriști care să elaboreze un proiect de lege prin care să se reglementeze modul de nu-mire a procurorilor”, a spus senatorul Constantin Gheor-ghe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI