Risc de sechestru pentru o datorie de 4 miliarde

Patrimoniul SC Dornafor S.A. din Vatra Dornei, care este de 70 de miliarde lei, riscă să fie pus sub sechestru de către finanțiștii suceveni pen-tru o datorie de doar 4 miliarde de lei. Potrivit declarațiilor șefului Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, o parte din patrimoniul societății a fost deja scoasă la licitație, dar datoria nu a fost recuperată. “Au fost organizate trei licitații însă nu s-a vândut nimic. Am vrut să văd care este cauza, motiv pentru care m-am deplasat ieri la Vatra Dornei. Ei consideră că aceste licitații nu au fost mediatizate, iar populația nu a știut de ele. Noi credem că motivul este altul. Terenul de sub cabanele care au fost scoase la licitație aparține de Romsilva”, ne-a declarat dl Petrică Ropotă.
 

Domnia sa a mai adăugat că valoarea bunurilor care au fost scoase la licitație este deja de trei ori mai mare decât datoria firmei la bugetul de stat. “Ieri am pus sechestre pe alte bunuri ale acestei societăți comerciale. Am încercat, în același timp, să nu periclităm activitatea firmei”, a precizat dl Ropotă. Dacă după cele trei licitații care vor fi organizate statul nu-și va recupera datoria de la Dornafor S.A., finanțiștii suceveni vor pune sechestru pe întreg patrimoniul firmei. Menționăm că în primele două luni ale acestui an s-au scos la licitație bunuri în valoare de 20 de miliarde de lei, fiind încasate peste 6 miliarde.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI