> Gata de riduri! Teri Hatcher, una dintre interpretele din Nevestele disperate, a recunoscut că a apelat multă vreme la injecțiile cu botox și colagen pentru a arăta bine. În vârstă de 41 de ani, Teri a declarat, recent, că a renunțat la astfel de tratamente pentru că vrea să îmbătrânească frumos. „Până acum un an mi-am făcut astfel de injecții, speriată fiind de riduri. M-am decis însă să renunț la ele, din mai multe motive. În primul rând, mi-am dat seama că a avea riduri e chiar ceva interesant…”. > Mai mult rău decât bine. Prietenii lui George Michael și-au unit glasurile și l-au îndemnat să renunțe la obiceiul de a consuma droguri. Cântărețul nu a făcut un secret din faptul că fumează marijuana, dar prietenii lui sunt îngrijorați de efectul drogului asupra vieții și asupra carierei sale. „George înregistrează un album cu Paul Mc Cartney și plănuiește să facă un turneu, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1991. Trebuie să se concentreze asupra carierei și să pună muzica pe primul loc. Fumatul n-o să-l ajute să-și îmbunătățească vocea. Ar trebui să recunoască: drogurile îi fac mai mult rău decât bine”, a spus unul dintre apropiații cântărețului britanic. > Invitat la Casa Albă. Actorul american Dennis Quaid povestește cât de încântat a fost când președintele Bill Clinton l-a invitat la Casa Albă, într-un week-end „ca-ntre băieți”. „E-ram la Washington, la vizio-narea unui film, la care a par-ticipat și Clinton. Hillary nu era la Casa Albă, așa că m-a in-vitat să petrec acolo sfârșitul de săptămână. Am jucat golf, ne-am uitat la câteva meciuri de baschet și mi-a dat o mul-țime de sfaturi. Este cel mai deștept tip pe care-l cunosc, vă spun cu sinceritate”. Quaid a fost extrem de mulțumit că a putut vizita în liniște Casa Al-bă. „Toți erau plecați, așa că m-am putut plimba pe unde am vrut!”. > Tatăl pețitor. Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe actul de divorț al lui Heather Locklear că tatăl său a început să-i ca-ute un nou soț. Heather a fost căsătorită cu Richie Sambora, component al formației Bon Jovi, și cu cântărețul rock Tom-my Lee, fost soț și al Pamelei Anderson. „Sper să renunțe să-și mai caute bărbați în rân-dul rockerilor”, a declarat Bill, tatăl actriței, la o întâlnire a membrilor clubului său de baseball. Se pare că tatăl său a pus deja ochii pe Bret Saberhagen, un jucător de golf cele-bru în California. „Este un bă-iat chipeș, un bărbat minunat. Cu unul ca el ar trebui Heather să se întâlnească, nu cu mu-zicieni din ăia nebuni!”.
> De voie, de nevoie… Paris Hilton și Nicole Richie au început filmările la o nouă serie din reality-show-ul A simple life, deși se bănuiește că cele două fete nu-și vorbesc. Relația lor s-a terminat brusc acum un an, după ce Nicole și-a invitat prietenii la o vizionare a unei casete în care Paris Hilton era surprinsă în momente intime împreună cu un iubit al său. Potrivit unor surse apropiate celor două, nici Paris și nici Nicole n-ar mai fi vrut să continue serialul, dar ambele semnaseră deja pentru o nouă serie. „Vor locui la familii de diverse naționalități și vor juca rolul soției”, a declarat unul dintre producători.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii