Minunea, dovadă a atotputerniciei lui Dumnezeu (III)

Numeroși așa-zis învățați, mai ales din mediul secularizat protestant, au negat posibilitatea minunilor, afirmând că ele nu sunt posibile, deoarece ar contraveni legilor naturii și ordinii universale. Indiferent cum se explică existența acestor legi, dat fiind faptul că ordinea universală e asigurată și menținută prin ele, acestea stau la baza tuturor fenomenelor din Uni-vers și e imposibil ca prin minuni să fie suspendată sau să fie înfrântă universalitatea și necesitatea lor. Deși minunile sunt fapte sau fenomene supranaturale, ele sunt posibile, deoarece ordinea universală și imuabilitatea legilor naturii nu pot constitui o piedică, în sensul că Dumnezeu să nu poată săvârși minuni.

 

Ele sunt posibile, în primul rând fiindcă autorul lor e Dumnezeu Care există prin Sine (aseitatea), Se transcende până și pe El Însuși, e Cauza cauzelor, Creatorul tuturor și Proniatorul întregii existențe. El a creat lumea “ex abrupto” și “ex nihillo” (deodată și din nimic). El e Creatorul ordinii, armoniei întregului Univers și al legilor după care acesta se guvernează. Dacă cei trei tineri n-au ars în cuptorul cel de foc din Babilon, dacă Petru, la porunca Domnului, a umblat pe mare ca pe uscat, dacă Mântuitorul a înviat pe Lazăr, pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain, toate acestea nu înseamnă că s-a nimicit capacitatea focului de a arde sau că s-a desființat legea cufundării în apă a corpurilor mai grele decât volumul apei dislocate, ori că s-a anulat sau s-a nimicit puterea morții și a bolii asupra oamenilor. Sunt și în lumea legilor fizice astfel de excepții. De pildă, arun-carea unei greutăți în aer, puterea de atracție a magnetului, creșterea plantelor, care sfidează gravitația, plutirea vapoarelor, zborul avioa-nelor și al păsărilor. Toate acestea nu desființează legea gravitației, deși toate o suspendă într-un anumit loc și pe o perioadă determinată de timp. Dacă savantul (medicul, artistul, chimistul, fizicianul etc.) poate conduce natura spre scopuri pe care singură nu le poate ajunge (redarea sănătății, crearea operelor de artă, combinațiile chimice și mecanice), cu atât mai mult Dumnezeu Creatorul este Stăpân-suveran în lume, neasemuit mai mare și mai puternic. De altfel, minunile sunt dovada cea mai grăitoare, mai sigură și mai convingătoare despre veridicitatea religiei creștine. Însuși Mântuitorul a vorbit iudeilor despre puterea doveditoare a minunilor săvârșite de El: “Dacă nu mă credeți pe mine, credeți faptelor mele” (Ioan 10, 38); “De n-aș fi săvârșit între ei fapte pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea” (Ioan 15, 24). La fel, fariseul Nicodim recunoaște că Iisus este Învățător trimis de Dumnezeu, și aceasta, pe temeiul minunilor pe care le-a făcut: “Rabi, știu că de la Dumnezeu ai venit învățător, căci nimeni nu poate să facă minuni pe care Tu le faci, dacă nu e Dumnezeu cu el…” (Ioan 3, 2). Taina credinței noastre creștine e o minune, deoarece se bazează pe Întruparea mai presus de fire a Mântuitorului și pe Învierea sa din morți. Însuși Mântuitorul e o “ge-nune de taine divine la răspântia dintre două crâmpeie de istorie umană”, cum spune Giovanni Papini. Spune Sf. Evanghelie: Fiul Omului e Fiul Tatălui și Fiul Fecioarei, care a intrat în stare de jertfă la Tatăl, în Sfânta Sfintelor nefăcută de mâini omenești, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu scump Sângele Său, dobândind o veșnică răscumpărare (Ep. către Evrei). Iisus Hristos e Dumnezeu și e și om, dar în afară de păcat (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22), prietenul vameșilor și al păcătoșilor (Luca 7, 34), Care a venit în lume să mântuiască pe cei pierduți (Matei 18, 11), să ne arate nemărginita iubire a lui Dumnezeu (Ioan 3, 16), să ne descopere Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Minunile săvârșite de Mântui-torul sunt opera firii sale divine. E îndeobște știut că în Persoana Mântuitorului coabitează două firi – divină și umană – și două voințe aferente acestora, care, potrivit învățăturilor Sinoadelor IV și VI ecumenice, sunt “neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite”. În chip magistral, Neagoe Basarab în “Învățăturile către Teodosie” subliniază această coabitare intimă a firilor, scoțând în evidență faptele minunate, minunile pe care Iisus le-a săvârșit asupra naturii înconjurătoare, asupra oamenilor și asupra Lui Însuși. (Va urma) Pr. profesor ARISTARCH COJOCAR, Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, Biserica “Sf. Dumitru” Suceava