Sub semnul echilibrului

2005 a fost un an greu, din punct de vedere politic, pentru partidele din România. PNL a avut mai multe tentative de a începe fuziunea cu PD, iar de-mocrații s-au “ascuns” de fie-care dată când venea vorba despre un asemenea demers. Loviturile date sub centură au fost destul de multe ș, adesea,… savuroase, majoritatea venind din tabără PD și lăsând să se înțeleagă că, până la urmă, Traian Băsescu mai are multe pârghii în acest partid. Partidul Conservator a încercat să țină pasul cu guvernarea, dar, de fiecare dată când a fost vorba despre o dispută mai consistentă, fie pe anumite legi, fie pe ordonanțe sau hotărâri guvernamentale, conservatorilor li s-a amintit că sunt “soluția imorală a actualei guvernări”, statut cu care liderul PC, dl Dan Voiculescu, s-a luptat mai tot timpul. Cât despre UDMR, politica sa este de mult aceeași: de a veni cu solicitări noi, care să amintească celor de la putere că există.
 

De cealaltă parte, opoziția a punctat decisiv de câte ori a avut ocazia, iar vocea cea mai auzită a fost cea a PSD, celălalt partid din opoziție, PRM, neavând altceva de susținut decât părerile personale ale liderului său național, Corneliu Vadim Tudor. Guvernarea în 2005 nu a fost un act ușor, mai ales că s-au abătut asupra României serii de inundații catastrofale, iar pe final de an și-a făcut apariția și gripa aviară. Iată însă care sunt părerile referitoare la 2005 a trei lideri județeni de partid din coaliția de la guvernare. Un an special Prefectul județului, dl Orest Onofrei, consideră că anul 2005 a fost unul special din toate punctele de vedere. Domnia sa apreciază că programul de guvernare al Alianței D.A. a început să fie pus în aplicare și că s-au „întâmplat lucruri foarte importante”. „În primul rând aș vrea să remarc cota unică de impozitare, care este extrem de bine primită de mediul de afaceri al județului Suceava. Aceasta s-a reflectat în special în scoaterea la suprafață a locurilor de muncă la negru și în creșterea salarială. Al doilea lucru pozitiv a fost corelarea pensiilor. Am promis că o vom face și s-a realizat egalizarea valorii pensiilor pentru cei care au lucrat în condiții asemănătoare și perioade de timp egale. Al treilea fapt remarcabil a fost punerea în aplicare a legilor proprietății. Sperăm să reglementăm definitiv statutul proprietății în România. Nu este lipsit de importanță și programul «Fermierul», care, în județul Suceava, va însemna realizarea în 2006 a 200 de ferme agricole care să poată concura cu cele din Uniunea Europeană.”, a spus prefectul. În calitatea sa de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL, funcție la care a renunțat săptămâna trecută, dl Onofrei a subliniat că „cel mai important lucru din punct de vedere politic care s-a petrecut în 2005 și care se resimte în modul cum se comportă politic populația este echilibrarea spectrului politic județean. Asta a făcut și face ca oamenii să se manifeste liber din punct de vedere politic”. Guvernul – o echipă sudată Președintele Organizației Județene Suceava a PD, dl Eugen Uricec, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Su-ceava, ne-a declarat că Alianța D.A. s-a făcut remarcată din punct de vedere politic în 2005 în primul rând prin ceea ce domnia sa a numit “o echipă sudată, care, prin tot ceea ce a întreprins, a dorit să-și respecte cuvântul dat față de cetățeni”. Dl Uricec și-a exprimat speranța că 2006 va păstra nota optimistă de desfășurare a vieții politice și că în cadrul Alianței D.A. va exista înțelegere. “2006 este un an premergător aderării României la Uniunea Europeană și va fi unul extrem de dificil. Doar printr-o decizie politică extrem de consecventă putem face ca România, la data de 1 ianuarie 2007, să fie pregătită pentru intrarea în lumea civilizată a Europei. Iar la acest fapt contribuția Sucevei nu va fi de neglijat”, a subliniat dl Uricec. Anul cel mai frământat din cei 16 ai democrației Constantin Gheorghe, liderul județean al Partidului Conservator, este de părere că 2005 a însemnat în special echilibrarea eșichierului politic sucevean și realizarea unei stabilități administrative și politice în același timp. “Este important că s-a realizat o stabilitate politică pentru a încerca respectarea calendarului privind aderarea României la UE. Din punctul meu de vedere, un guvern nou, cum este cel actual, nu poate fi performant imediat. Este nevoie de timp pentru a realiza o coeziune a echipei care-l formează”, a spus dl Gheorghe. Domnia sa consideră că, din punct de vedere politic, 2005 a fost “cel mai frământat an din cei 16 ai democrației de după 1989. Noi, cei din PC suntem mulțumiți că am contribuit decisiv la stabilitatea actualului Guvern”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI