Ziarist la Bruxelles (I)

Este deosebit de interesant pentru un român să petreacă măcar o săptămâna în mijlocul unor comunități din orașe precum Bruxelles, Amsterdam, Viena sau Budapesta. Pentru a cunoaște cultura și gândirea europeană actuală și pentru a înțelege ce înseamnă astăzi civilizația Occidentului. Călătoria la Bruxelles, organizată pentru 9 jurnaliști de către e-Romania Gateway în parteneriat cu British Council și finanțată de Uniunea Europeană prin programul Phare de Micro-proiecte „Fondul Europa” mi-a demonstrat ce înseamnă să ai statutul de jurnalist în spațiul european.

 

În doar două ore și ceva ajungi, pe calea aerului, de la București la Bruxelles și deja te confrunți cu alt stil de viață. Până te dezmeticești, ești deja fascinat. Pe drumul de la aeroport la hotel se circulă cu totul altfel ca de la Otopeni spre centrul Bucureștiului. Aici șoferii respectă prioritatea, aici, parcă nimeni nu vrea în față. Se rulează calculat și ai senzația că nici n-ar trebui să fie altfel, gândindu-te la traficul de la noi. Cele 4 stele indicate la intrarea hotelului înseamnă mai mult decât 4 stele ale multor hoteluri din România. Interiorul este amenajat cu cele mai moderne dotări și mobilier, ai tot ce îți dorești în cameră, de la o tastatură conectată la televizor, cu ajutorul căruia poți naviga pe Internet, până la tot felul servicii de cea mai bună calitate. O haină lăsată jos îți este dusă, de cameristă, la spălătorie… În Bruxelles nu ai cum să te rătăcești. Cu harta în mână găsești ușor orice adresă, iar dacă ai de ajuns în locuri mai îndepărtate, ei un taxi și, pentru a străbate Bruxelles-ul de la un capăt la celălalt taximetriștii nu îți percep mai mult de 10 euro. Serviciul de taximetrie este asigurat cu mașini moderne, șoferii cunosc mai multe limbi de circulație internațională și sunt, de cele mai multe ori, ghizi excelenți. Am pornit spre centru. Vremea rece, cețoasă, oameni de toate națiile se perindă în stânga, dreapta, clădirile sunt, într-adevăr, impresionante, cu arhitectură clasică și gotică. Și cu cât sunt mai fastuoase clădirile, cu atât mai înguste devin străzile. Am început turul orașului din centrul istoric, “Grand Place”. Străjuită de o clădire în stil gotic împodobită cu numeroase sculpturi – “Hotel de Ville” (Primăria) –, singura clădire (construită între 1402 și 1448) care a supraviețuit atacurilor francezilor în războiul din 1695, “Grand Place” este, de secole, nucleul vieții sociale din capitala Belgiei. Localnicii se adună aici pentru a participa la ceremonii și festiva-luri. Cu toate că în Bruxelles fiecare cartier are propria lui piață, “Grand Place” este, se pare, locul ideal pentru a sta la o bere și a privi forfota mulțimii. În apropiere de „Grand Place” există un bar, “A la mort subite”, unde poți alege o bere din peste 100 de sortimente. Există bere albă, ușoară și puțin dulce, bere ușor alcoolizată, sau bere pentru doamne, cu gust de cireșe sau de zmeură, bere brună sau roșie; un pahar de bere costă între 2 și 5 euro. Dacă te plimbi în această zonă la vreme de seară, vei găsi nume-roase baruri care îți oferă cel puțin 20 de tipuri de bere. Când ești servit, rămâi uimit de forma paharelor fiindcă majoritatea mărcilor de bere au pahare proprii. Patronii de localuri stau în stradă și te îmbie, explicând în câte trei limbi ce meniu au…, și sfârșesc, inevitabil, prin a-ți promite vinul „din partea casei”, dar totul în schimbul a 35 de euro. În Bruxelles au început să existe din ce în ce mai multe restaurante cu specificul țărilor din care provine populația actuală. De la românii care lucrează la instituțiile Uniunii Europene am aflat și de existența unui restaurant cu specific românesc, unde prețurile ar fi mai mici, specific… românești. În jurul Marii Piețe, deși situate în zone în care s-a dezvoltat comerțul și turismul, se află câteva dintre cele mai vechi și mai frumoase biserici ale orașului: Notre Dame aux Riches Claires, Notre Dame de la Chapelle sau Saint Nicholas (cea mai veche din Bruxelles). Pentru noi, ca români, cea mai importantă este Biserica Sainte Cathérine, construita în 1854. În interiorul cu arcade impresionante, sub a doua arcadă, pe partea dreapta, se găsește un altar ro-mânesc, ortodox, unde mulți dintre românii stabiliți în Belgia vin să se închine în zilele de duminică, își botează pruncii născuți aici sau chiar se cunună. Biserica este si-tuată în partea de sud a orașului, într-o zonă cu foarte multe cluburi și baruri, unde bruxelezii vin să se relaxeze, unde pot să bea ceva până la ora șase dimineața sau pot dansa continuu, de sâmbătă seara până luni dimineața, sau pot viziona filme traduse în 6 limbi. Nu ne putem despărți de Grand Place fără a spune că, pe turnul Primăriei, se află patronul spiritual al orașului, Saint Michel. Capitala Belgiei are același patron spiritual ca și Clujul – Sfântul Arhanghel Mihail. Parc de Bruxelles este unul dintre cele mai mari și mai vechi parcuri, cu alei drepte, străjuite de copaci, și cu o mare fântână în mijloc. Este locul ideal de joacă al copiilor, locul de întâlnire a îndrăgostiților și locul preferat al pensionarilor. În fața parcului se află Palatul Regal, a cărui construcție a fost începută în secolul al XIX-lea de regele William I. Familia regală locuiește acum în Laeken, în nordul Bruxelles-ului, permițând vizitatorilor să viziteze Sala Tronului, cu faimoasele sale candelabre și tapiserii. Micuța statuetă Manneken Pis este cunoscută atât ca simbol național, cât și din cauza marii dez-amăgiri pe care o poate produce vizitatorului, din cauza dimen-siunilor sale reduse și faptului că bruxelezii l-au ales pe acest băiețaș care urinează să fie un reprezentant al spiritului lor. Conform legendei, spusă de un șofer de taxi cu care am parcurs o parte din străzile orașului, Manneken ar fi fost fiul unui conte și ar fi stins ultima flacără a unui devastator incendiu care a cuprins acest oraș belgian cu urina sa. Statueta a fost realizată în secolul al XVII-lea, a fost furată de englezi în 1745, de francezi – în 1777, iar în 1817 un ocnaș francez a furat-o și a distrus-o. Dar belgie-nii au refăcut-o… Taximetristul ne-a mai spus că Manneken are și o surioara, Janneke, care se găsește la câteva străduțe depărtare. Băiatul este îmbrăcat în veșminte variate, în funcție de ocazii. A purtat chiar și o ie românească, la iniția-tiva unui grup de studenți români din Bruxelles. (Va urma)