O nouă serie de cursanți

Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Suceava a dat startul unor noi cursuri de calificare recunoscute de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Acestea se derulează pentru solicitanții calificărilor de lucrător în creșterea animalelor și de floricultor. În total sunt 70 de cursanți, care, timp de 4 luni, vor urma modulele de pregătire impuse prin Regulamentul aprobat de Agenția Națională de Consultanță Agricolă București. Deoarece sunt multe solicitări pentru calificarea de tractorist, O.J.C.A. Suceava intenționează să organizeze, pe parcursul anului 2006, și cursuri de calificare în această meserie în colaborare cu instituții abilitate să elibereze astfel de certificate de calificare și finanțate cu fonduri de la A.N.C.A. București.
 

De asemenea, suntem în curs de finalizare a documentațiilor care se vor depune la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă și Direcția Muncii pentru a primi avizarea de a desfășura aceste cursuri și a elibera certificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii. Avem în vedere și alte categorii de calificări din domeniul agricol, dar acestea se vor analiza și stabili în funcție de personalul propriu calificat, dar și în funcție de cererile de calificare depuse la sediul O.J.C.A. Începând din anul 1999, O.J.C.A. Suceava a școlarizat 1500 de solicitanți și a eliberat tot atâtea certificate de calificare. În perioada următoare, după parcurgerea treptelor de avizare, sperăm ca solicitanții din agricultură să fie în număr și mai mare odată cu integrarea în Uniunea Europeană, având în vedere și cerințele impuse de organismele internaționale. Să nu uităm nicio clipă că fără cunoștințe de specialitate nu vom reuși să accesăm pro-grame de finanțare și nu vom face față cerințelor de piață ca-re impun o calitate superioară a produselor, dar și a serviciilor din domeniul agricol. OJCA Suceava Compartimentul de instruire și pregătire profesională

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI