Vicoveanca

Poate că pentru cei mai mulți dintre români, dintre cei de aici și dintre cei prin lume risipiți, dar sigur pentru mai toți cei care trăiesc în conturul județului Suceava, Sofia Vicoveanca este un nume cu semnificație. L-am re-auzit și am revăzut-o pe purtătoarea lui, la sfârșitul săptămânii trecute, în două seri, acoperit și cu cea oferită într-o colecție-spectacol de “geniali”. Desigur, reîntâlnirea cu Sofia Vicoveanca ne-a ajutat, pe fiecare dintre cei care astfel am reîntâlnit-o – și ea însăși ne-a fost de ajutor – s-o reîntemeiem în memorie, imaginație și realitate. Pe de o parte, firește, Sofia Vicoveanca este una și îi aparține sieși sau aparține familiei sale, fie că e vorba de familia cu două nepoțele ca niște flori, fie că e vorba de familia, mai largă, a celor care – prin melodie, grai și viers – comunică, românește, semne, pe care le dorim durabile, ale culturii tradiționale, ale spiritului național, ale unui valoros specific zonal, de Bucovină.
 

Pe de alta, îndrăznesc să cred că Sofia Vicoveanca face parte, într-un fel sau altul, din identitatea mai tuturor celor din Țara de Sus a Moldovei. Îndrăznesc să cred că, pentru Sofia Vicoveanca, aproape fiecare dintre ei are în gând un portret, o definiție, o explicație, semne care, oricât de lapidare ar fi, se prelungesc în intimitatea ființei lor cu o poveste ce face parte din poveștile lor de viață. Iar din portretul și povestea noastră, spre exemplu, nu poate lipsi fostul coleg Victor Micu, nu doar ca soț de Vicoveancă, ci și în calitate de călăuză prin cărți și versuri… În serile “genialei” Sofia Vicoveanca, cineva a spus, aproape în treacăt, că numele său este un brand pentru români și, mai ales, pentru cei “de Sus”. Poate că expresia să fi părut pe moment prețioasă, dar tocmai de aici rezidă “valoarea de brand”: ca oamenii să-și fi construit, în timp, cu proprii și justificate argumente, proiecții numeroase și unice în sine ale reperului; proiecții care, însumate, să restituie durabil și cu fidelitate aura emitentului: Sofia Vicoveanca!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: