Părinții săi, Teofan și Nova, fuseseră convertiți la creștinism de ucenici ai Sfinților Apostoli și ei doreau să aibă un prunc. Dumnezeu le-a dăruit acest copil binecuvântat, pe care l-au numit Nicolae, care se traduce „biruitor de popor” și, într-adevăr, s-a arătat biruitor al răutății, devenind păstor priceput al turmei lui Hristos și cel mai blând ierarh. După o creștere aleasă în familie, într-o curăție cu adevărat cerească, tânărul Nicolae frecventează școlile timpului, reușind să-și însușească o cultură aleasă și să sporească în viața duhovnicească, încât întrecea pe mulți de vârsta lui. Când avea 18 ani, o molimă cumplită ce secerase mii de vieți i-a răpus pe cinstiții săi părinți, iar averea pe care a moștenit-o a împărțit-o la săraci; rugăciunea lui zilnică era ajutorarea celor în necazuri…: “De-aș grăi în limbile oamenilor și-ale îngerilor, dacă n-am dragoste, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător…” (I Cor. 13, 1). Avea 23 de ani când episcopul locului l-a hirotonit preot. Iar când l-a hirotonit a zis episcopul către credincioși: “Fericită va fi turma care va avea pe acest păstor, căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți și la pășunea bunei credințe îi va duce pe dânșii”. Această prorocire s-a împlinit întocmai. Îndemnat fiind de Duhul Sfânt, s-a dus, după câțiva ani, să se închine într-o biserică din cetatea Mira și, pe când se ruga în biserică, popor mult s-a adunat în jurul lui și i-a zis: “Nicolae să ne fie episcop!” Apoi a fost hirotonit arhiereu și a dus o viață plină de milostenii, de post și rugăciune, de smerenie și blândețe, și era mare făcător de minuni. Că pe mulți bolnavi îi vindeca cu rugăciunea și hrănea pe săraci, pe orfani și pe văduve; pe cei ce călătoreau pe mare îi izbăvea de primejdii, pe cei condamnați la moarte pe nedrept îi izbăvea. În timpul unei mari persecuții împotriva creștinilor, din timpul lui Dioclețian, mulți ierarhi, printre care și Sf. Nicolae, au fost întemnițați, pătimind multe chinuri pentru Hristos. Dar, în anul 313, Sf. Împărat Constantin cel Mare dă libertate creștinilor și este eliberat din închisoare și Sf. Nicolae, care revine pe scaunul arhieresc din Mira Lichiei, fiind primit cu mare bucurie de popor. În anul 325, s-a adunat în Niceea primul mare Sinod Ecumenic, la care a luat parte și Sfântul Nicolae, care a apărat cu multă râvnă credința ortodoxă împotriva ereziei lui Arie, care înșela pe mulți. Ajungând la adânci bătrânețe, Sfântul Nicolae a adormit cu pace la 6 decembrie, în anul 342. Moaștele sale s-au așezat în biserica la care a slujit ca păstor al Lichiei, unde mulți credincioși veneau și primeau ajutor și sănătate. În secolul al XI-lea, ocupând turcii otomani Asia Mică, moaștele Sf. Nicolae sunt luate și ajung în orașul Bari, din Italia, unde se află și astăzi. Câte nu avem de învățat din viața și faptele Sfântului Nicolae! Să iubim milostenia, mila față de tot omul de lângă noi, care nu are ce mânca sau moare părăsit de toți. „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), zice Domnul Iisus Hristos. Să urmăm blândeții și smereniei lui și să nu uităm că suntem în Postul Crăciunului, că suntem datori să ne spovedim la duhovnic cu toată familia, să ne facem canonul dat, apoi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Să cerem mereu ajutorul Sfântului Nicolae, adresându-i această scurtă rugăciune: „Sfinte Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”. Amin. Preot TIBERIU MIHORDEA Parohia “Sf. Nicolae” Suceava
Astăzi a sosit ziua de pomenire a Sfântului și slăvitului Ierarh Nicolae, marele făcător de minuni din Mira Lichiei. Cine oare nu a auzit de acest sfânt și preaslăvit ierarh? În toate țările ortodoxe, creștinii au înălțat numeroase biserici întru numele și în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, spre slava Prea Bunului Dumnezeu. Dacă astăzi prăznuim ziua Sfântului Nicolae, se cuvine să amintim câteva aspecte importante din viața sa, precum și minunile săvârșite de acest mare ierarh al Bisericii lui Hristos, căci, cunoscând noi viața și ostenelile sfinților, ne întărim în credință și în evlavie către Dumnezeu și către sfinții Lui. În jurul anului 280, în localitatea Patara din ținutul Lichiei al Asiei Mici, din părinți înstăriți și ca nepot de episcop, se naște pruncul Nicolae.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii