Sărbători fără căldură (centralizată)

Licitația pentru desemnarea operatorului de gaze naturale în 62 de localități sucevene va fi organizată în data de 22 decembrie, a anunțat, luni, prefectul Orest Onofrei, care a precizat că, în aceste condiții, locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc nu vor putea beneficia, de sărbători, de căldură în locuințele racordate la sistemul centralizat de termoficare.
 

Dl Onofrei a declarat că a primit de la Ministerul Economiei și Comerțului o informare în care se arată că în data de 22 decembrie vor fi deschise plicurile ofertanților și că licitația se va face „la pachet” pentru toate cele 62 de localități, nefiind organizată o licitație separată pentru operatorul din municipiul Câmpulung Moldovenesc. „În aceste condiții, locuitorii din Câmpulung nu vor putea beneficia de căldură în sistem centralizat și va trebui găsită o soluție pentru subvenționarea energiei electrice pentru populația municipiului care nu beneficiază de termoficare, astfel încât să poată să folosească surse electrice de încălzire”, a mai spus prefectul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: