Prefectul crede în retrocedare, dar și în legalitatea ei

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anunțat, duminică, într-o conferință de presă, că va solicita Patriarhului Bisericii Ortodoxe, PF Teoctist, dar și celor mai importanți juriști din țară, să găsească „soluția legală” pentru retrocedarea pădurilor Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Dl Onofrei a spus că voința Comisiei județene de fond funciar Suceava este să retrocedeze cele 192.000 de hectare de pădure Bisericii Ortodoxe din Bucovina, dar a subliniat că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, care revendică acum aceste proprietăți, nu îndeplinește condițiile legii, nefiind fundație de drept public cum a fost cea care a deținut aceste proprietăți, ci de drept privat.
 

Domnia sa a spus că membri ai Comisiei județene de fond funciar Suceava au discutat, sâmbătă, cu ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, pașii care trebuie făcuți pentru ca această proprietate să fie retrocedată Bisericii din Bucovina. „Voința Alianței D.A. și a Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu a fost declarată și este de a retroceda integral suprafața”, a spus dl Onofrei. El a subliniat că „între a declara că dorești și a putea legal restitui proprietatea este o distanță și există condiții impuse de legislație”, arătând că se încearcă, în prezent, găsirea unei soluții de retrocedare pe baza legislației în vigoare. „Dacă nu se va găsi o asemenea soluție, va trebui inițiată o lege de reînființare a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina ca persoană juridică de drept public”, a mai spus prefectul de Suceava. Dl Onofrei a spus că, în ultimele șase luni, a explicat reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților că pentru a se putea efectua retrocedarea suprafețelor de pădure revendicate este necesar ca fundația care revendică să fie o orga-nizație asemănătoare celei care a deținut pădurea până în 1949. „Ceea ce s-a întâmplat vineri, când Comisia de fond funciar a invalidat cererea de retrocedare, trebuie să fie un semnal că așa cum se solicită acum nu se poate retroceda legal. Nu e vorba de un moft, pentru că noi credem în dreptul de proprietate”, a mai spus dl Onofrei. Prefectul de Su-ceava a precizat că pentru găsirea formei legale privind retrocedarea celor 192.000 de hectare de pădure Bisericii Ortodoxe din Bucovina se va a-dresa conducerii BOR, dar și celor mai importanți juriști din țară. „Voi adresa BOR o solicitare să ne trimită pe cine doresc ei, pentru ca să găsim formula legală. Ne vom adresa cu această rugăminte Patriarhului Bisericii Ortodoxe, PF Teoctist”, a mai spus dl Onofrei. Prefectul a subliniat că, pâ-nă la găsirea unei formule legale prin care să se poată realiza retrocedarea, toate cererile depuse de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina la Comisia județeană de fond funciar Suceava vor fi înregistrate, dar soluționarea lor va fi amânată. Comisia județeană de fond funciar Suceava a invalidat, vineri, cererea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei privind retrocedarea unor suprafețe de terenuri forestiere, motivând că această fundație, care este o persoană juridică de drept privat, nu poate fi considerată continuatorul Fundației de drept public care a deținut terenurile revendicate. Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a depus, la Comisia județeană de fond funciar Suceava, o cerere privind retrocedarea a 192.000 de hectare de terenuri forestiere în baza Legii 247/2005.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: