Dragostea, o dată la 3 luni

Mâine e ziua românilor. Pe toate străzile țării ar trebui să răsune Imnul național, steagurile tricolore să fâlfâie la fiecare fereastră, iar oamenii să fie joviali și festivi, bucuroși și mândri. De 4 iulie, americanii cântă, dansează, aruncă artificii, se adună împreună la mese festive și țara lor e toată într-o sărbătoare. De 14 iulie, francezii exultă, sărbătorindu-și ziua națională și întreaga lume francofonă răsună de „libertate, egalitate, fraternitate”. Nouă ce ne-a rămas din festivismul Zilei Naționale? 15 ani au fost destui să uităm usturimea de picioare din orele cât așteptam să defilăm 3 minute tremurând un steguleț prin fața unei tribune cu figuri împietrite, de 23 august. Dată devenită acum obișnuită în calendar, fosta zi națională a românilor a fost înlocuită cu cea de 1 Decembrie, măreață pentru istoria românilor, dar care trage nedrept ponoasele celeilalte zile, silnic de trecut cu îndemnuri proletare și lozinci în care nu credea nimeni.
 

Daniela BEALE

Desăvârșirea unității naționale a românilor din 1918, făcută atunci din voința poporului și nicidecum a vreunui lider politic, plătește nedrept acum prin lipsă de popularitate. Ce le lipsește românilor pentru a simți cu adevărat că este ziua lor? Ce au prea mult, de nu le vine să se bucure, să-și adune amicii la un vin în sufragerie, să iasă la o plimbare cu nevasta și să facă deosebită, și pentru ei înșiși, o zi deosebită pentru istoria patriei lor? Ce sămânță a dragostei de neam le-ar mai putea încolți în suflete pentru a redeveni îndrăgostiți de țara lor? O dragoste chinuită, de altfel, în sincope, o dragoste arătată din trei în trei luni, în pauzele legale dintre două ture de muncă, dincolo de granițe, aiurea prin lume.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI