În municipiu toată lumea este de acord că numai turismul mai poate relansa economic urbea și are condiții și șanse reale de dezvoltare rapidă. Potrivit informațiilor oficiale, localitatea a meritat ridicarea, în ședința de Guvern din 27 octombrie a.c., la rang de stațiune turistică de interes național, pentru că dispune, între altele, de 800 de locuri de cazare în hoteluri și pensiuni. Realitatea statisticilor indiscutabile de la CCIA Suceava spune însă că sunt cei mai buni câmpulungenii, dar la cu totul altceva decât turismul. Nicio pensiune din localitate nu a reușit performanța economică de a fi printre cele mai valoroase firme din județ în domeniul său de activitate și doar un singur prestator de servicii hoteliere a fost considerat demn de a figura în top…
O singură firmă mică profilată pe servicii hoteliere din proaspăt declarata stațiune turistică de interes național Câmpulung Moldovenesc, SC „Rarău Turism” SA, a reușit să ajungă în Topul Firmelor Bucovina – 2004. În topul celor mai bune firme din județ, realizat anual de CCIA Suceava, așa cum am mai informat, au fost premiate joi, 24 noiembrie, pe baza unor criterii economice ferme, 400 de firme din județ, între care 10 din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Firmele câmpulungene remarcate în acest an, de la microîntreprinderi până la întreprinderi mari, se ocupă cu reșaparea cauciucurilor, industrializarea lemnului, producția de mobilă și alte produse din lemn, fabricarea de textile și confecții, prelucrarea laptelui, cultivarea și vânzarea plantelor ornamentale, construcții, întreținere și reparații.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii