Petru Comarnescu

Considerat „șef al generației noastre” de Camil Petrescu, „heraldul”, de Barbu Brezianu, și „magul” ei de Mircea Eliade, Petru Comarnescu este puțin cunoscut și citit astăzi. Poate că centenarul nașterii va crea editorial efectul de undă cuvenit, poate că atribuirea numelui său unei școli din Gura Humorului va stârni curiozitate și poate chiar și un dram de interes pentru cine a fost și ce a scris Petru Comarnescu generațiilor succesive de elevi ai acesteia. Ziaristul și poetul Ion Paranici a păstrat în amintire vraja deplină a unei seri din studenția sa, cu Petru Comarnescu ținând o conferință în Aula Magna a Universității din Iași. După o oră de asocieri imprevizibile, de erudiție copleșitoare, de farmec retoric fără egal, s-a stins lumina, lăsând amfiteatrul arhiplin în beznă.

 

Fără nici o ezitare, Petru Comarnescu a aprins o lumânare pe pupitru și a continuat să conferențieze încă o oră și ceva, ascultat cu respirația tăiată de întunericul viu din jur. Povestit de Ion Paranici și cu siguranță și de alți dintre studenții de atunci, sau de altcândva, repovestit de mine și neîndoielnic și de alți ascultători, spectacolul inteligenței și magnetismului lui Petru Comarnescu începe să aparțină legendei. Și-a dorit popasul din urmă lângă Voroneț, să-i adore cu smerenie și în veșnicie frumusețea divină, iar vara panseluțe de un mov profund răsar în jurul pietrei lui albe, ca niște ochi de dincolo de moarte. Și de aici se înfiripă firul de aur al unei povești, urcând în țesătura moștenirilor care nu o dată germinează și sfâșie cu un pumnal mic și ascuțit păienjenișul uitării. Poate că Petru Comarnescu stă și ne așteaptă în pagina nescrisă a unei zile care o să vină, cu mult mai dornic să ne cunoască decât noi pe el.