Marea lecție a modestiei și onestității creatoare

Anul acesta se împlinesc 100 ani de la nașterea marelui critic de artă și om de cultură Petru Comarnescu. Într-o lume și într-o vreme în care suntem preocupați mai mult de grijile vieții de zi cu zi, cu bucuriile și necazurile ei, este bine să găsim timp și disponibilitate sufletească pentru a evoca și a cinsti pe cei care, cu merite deosebite, au trecut la cele veșnice. S-a născut la Iași la 23 noiembrie 1905. A învățat la Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” din Iași, la Liceul Național, continuându-și studiile la Colegiul „Sfântul Sava” din București. După terminarea liceului e încorporat la școala pregătitoare pentru ofițeri de rezervă din Craiova și se înscrie la Facultatea de Drept, Litere și Filosofie; bursier în SUA, devine doctor în filosofie al Universității Southern California din Los Angeles.
 

Acest mare Om, critic de artă, critic literar, eseist, memorialist, traducător, era foarte modest. Dragostea pentru tradițiile picturii românești se va rosti în desele lui intervenții în sprijinul valorificării creației medievale și renascentiste. Nu și-a dus până la capăt fără mare dificultate intențiile; pledoaria sa din anii 1960 în sprijinul unor tineri foarte talentați, care se apropiau de modelul vechilor tradiții, a fost întâmpinată cu violență, adversitate de reprezentanții unor concepții rigide și obtuze. Bibliografia scrierilor sale despre arta românească e imensă. Ea cuprinde studii privitoare la toate perioadele creației din această țară: de la zugravii frescelor Voronețului până la Nicolae Grigorescu, Luchian, Tonitza, Șirato, Petrescu, Baba, Vida, Irimescu. Dacă n-ar fi fost Petru Comarnescu să lupte pentru salvarea Voronețului, poate n-ar mai fi existat astăzi „Capela Sixtină a Orientului”, așa cum este numită mănăstirea în publicațiile Occidentului. Petru Comarnescu a fost un om care merita cu adevărat totala prețuire, stima, respectul și iubirea ce-lor care l-au cunoscut și au apreciat munca sa. Sunt mândră să-i fi fost contempora-nă și să-i fi pu-tut sta une-ori în preaj-mă, ascultân-du-i sfaturile înțelepte, cu-noscându-i o-piniile și sim-țindu-i căldu-ra sufletească de om gene-ros. Era mai mare decât ta-tăl meu cu doi ani și o săptă-mână; deveniseră amici prin vizitele sale la Voroneț. Lua masa la noi, fiindcă mama mea era o strălucită gospodină și oaspetelui îi plăcea cum gătește și ce gătește. Domnia sa a fost considerat de familia noastră ca un adevărat fiu al localității. Memoria lui a rămas încă vie în sufletul unor voronețeni, foști contemporani. În ce mă privește, eram adolescentă și nu știam prea multe, dar după convorbirile cu domnia sa îmi notam ideile într-un jurnal. Am învățat astfel să cred că lumea trebuie să aparțină spiritelor nobile, celor ce nu știu compromisul, lașitatea, minciuna, egois-mul, dezonoarea, răutatea și nedreptatea. Indiferent de împre-jurări, de epocă, de interese, indiferent dacă sunt zile senine sau cu furtună, omul trebuie să rămână ceea ce este, ceea ce pretinde că este, om. De la domnia sa am învățat să nu mă mai mir de nimic pe lu-mea asta. Am înțeles că trebuie să mă port cu grijă față de oameni și, mai ales, cu tinerii; le-am menajat sensibilitatea pentru a-i încuraja. N-am uitat niciodată ca, dincolo de vorbele pe care le spun, să văd și altceva decât un simplu auditoriu. Am învățat să nu aștept niciodată recompensă de la viață; singura satisfacție am găsit-o în conștiința datoriei împlinite. Petru Comarnescu, entuziast, încrezător în oameni, era un adevărat intelectual de mare onestitate. Nu a avut vreme să scrie acele cărți care să răspundă multor întrebări ce se pun de-a lungul unei vieți trăite cu fervoare și dăruire. Cărți visate de el a căror neîmplinire îl întrista și a căror absență privează cultura de o contribuție importantă. În bilanțul activității sale au fost consemnate 510 conferințe, participări la simpozioane, cuvântări la vernisaje, discursuri funebre, luări de cuvânt la diferite adunări, prezențe la radio și televiziune, conferințe în străinătate. Această enormă manifes-tare oratorică înseamnă o mare cheltuială de energie. Pentru toată activitatea sa, îl putem numi om de 24 carate. Datoria noastră e să-i mulțumim că s-a gândit să se odihnească pentru eternitate în cimitirul din Voroneț, vecin cu Marele Albastru cunoscut în lumea întreagă. „Odihna să-i fie senină ca albastrul Voronețului”. SILVIA CORMOȘ, Gura Humorului

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: