Cum mai ședem cu femeile…

> Dumitrița, învățătoare de… ispravă și calibru din Boroaia, mi-a povestit – apropo de post – următoarele: nașul ei de botez, nu altul decât multvrednicul (întru pioșenie și slavă părinte al locului) Argatu a povățuit-o că, musafiră prin casa și pe la masa unor prieteni, din pricini de bucuroase evenimente, apoi nu-i păcat să te înfrupți din bucatele (chit că de frupt) cu care te îmbie amfitrionul. E și o formulă elegantă de politețe față de găzdași. Doar c-atunci când părăsești arealul cu pricina să te-ncolonezi iarăși lucrării tale de post și rugă…

 

> Asta a fost poveste cu… pântecu’. În chestie de somn însă (citesc într-un manual de psihiatrie), lucrurile ar ședea tare curios: Când dormi cap lângă cap cu cineva aurele se contopesc, neuronii ies ușor prin porii țestei și-și ating ramurile, și păsările cerului își fac cuibul în ele. Sau se resping cu silă și ură, și-atunci aurele se revarsă în părți, peste pernele depărtate, dușmane parcă și ele. > Apropo de culcat și de dormit. Oare cum mai ședem cu… muzele contemporane, că de cele mai de anțărț avem știință (v. și ultimul număr din centenara revistă Viața românească, pag. 156, 157): Socrate era însurat, dar nu stătea pe-acasă. Pleca dimineața și venea seara. Xantipa îl bombănea. Îl ocăra. Socrate nu riposta, lăsând-o să se descarce. Balzac era burlac, ascet al scrisului de noapte. Avea o logodnică de cursă lungă, pe Eva Hanska, o iubea, dar o ținea la 5000 de kilometri distanță, în Ucraina. Era o relație de cuplu prin corespondență. Tolstoi era familist – ba chiar avea familie mare!, dar avea și conacul vast, te pierdeai în labirintul conacului. Când scria, nu-l mai găsea nimeni cu săptămânile. Stendhal era un burlac sobru. Câte o amantă elevată nu-l făcea dependent. Câte un salon aristocrat nu reușea să-l anexeze societății. Să-l amestece în pasta lumească. Ci, mai curând, toate acestea, amantele superbe și saloanele scrobite, erau anexele sale. Pentru el, scrisul era “societatea”, iar societatea era pustiul în care te retragi periodic spre regenerare… > Și tot cu scriitori: la Casa de Cultură a Sucevei (sala mică), miercuri, 23 Brumar, pe la amiază – lansarea volumului Pe urmele lui Zalmoxe, de Alexandru Ștefan. O lucrare mai specială de mitologie, răspândită sub auspiciile Asociației Făclia luminii. Vom fi acolo… > Dar până pe-acoalea, eu te poftesc, acu’ duminică, pe la amiază, tot la… C.C. Sv., pe la amiază, să vezi și să auzi pe vioriștii Bucovinei în Festivalul închinat lui Al. Bidirel, strălucitul lăutar. > Încă una și (mă) termin. Cum ține scriitorul post?! Simplu. Răspunde Vasile Andru: Pentru un progres spiritual se practică acele retrageri silențioase, periodice sau definitive. Scrisul este o retragere de aprofundare. Este un “post negru” de agora, un “post” de lume, finalizat cu o mai suplă articulare la lume… Așa să ne ajute…