SJA are o actuală fostă conducere…

Deși ministrul sănătății anunțase, printr-un comunicat, apărut duminică pe site-ul ministerului, că îi va demite pe directorul Serviciului Județean de Ambulanță, dr. Daniel Martiniuc, și contabilul-șef Viorica Cojocaru, până ieri, conducerea DSP Suceava nu primise nici o decizie în acest sens. Anunțul ministerului a fost făcut la finele săptămânii trecute, după ce bunurile SJA, respectiv 65 autosanitare, au fost puse sub sechestru. Aceasta pentru recuperarea datoriei de 3,7 miliarde lei vechi, bani datorați salariaților, de managerii serviciului, încă din 2003. Reamintim că atunci, pentru a se încadra în bugetul alocat de CJAS, conducerea SJA a luat măsura diminuării unor sporuri salariale. Ulterior, Sindicatul Ambulanța a dat SJA în judecată, având câștig de cauză. Potrivit comunicatului menționat, cei doi ar fi adus SJA în „situația de colaps financiar”.
 

”Vechea conducere a SAJ Suceava nu a reușit să asigure un management corespunzător la nivelul unității, fapt care a dus ca nici până în prezent angajații să nu primească drepturile salariale din anul 2003”. Comunicatul ministerului cuprinde însă inadvertențe: acolo se precizează că „actuala conducere a serviciului a contestat acțiunea de sechestru…” În primul rând, deocamdată, ministrul nu demis conducerea SJA oficial, ci a făcut anunțul doar în fața presei. În al doilea rând, contestația actului de punere sub sechestru a fost făcută vineri de fosta și… actuala conducere, respectiv dr. Mariniuc. Cât despre managementul necorespunzător al conducerii SJA, fără a ne erija în apărător din oficiu, reamintim că, după cum am și relatat de atâtea ori, la împărțirea bugetului, dr. Daniel Martiniuc preciza că este mult sub nevoi, trimițând memorii în toate direcțiile. “Din cauza insuficienței finanțării am înaintat un memoriu către CNAS și DSP, pentru medierea bugetului. Ei au avansat niște cifre care sunt total insuficiente, ar însemna ca, pe lângă toate renunțările la sporuri, să mai aducem bani de acasă pentru desfășurarea activității în condiții subminimale. De la nivelul Casei Naționale de Asigurări, fondurile pentru Serviciile de Ambulanță Județene au fost împărțite fără discer-nământ, în condițiile în care Suceava e al doilea județ ca suprafață” declara dr. Martiniuc la 31 martie 2003.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: