E. Ar. Zaharia

Cel mai în vârstă membru al Societății Scriitorilor Bucovineni, E. Ar. Zaharia (Zaharia Macovei) era de un timp și singurul care venea din vremea existenței sale interbelice. În 2003, la a 65-a aniversare a acestei Societăți, prof. Gh. Giurcă îl numea o legendă vie. Onorat să-l numere printre colaboratorii la „Țara Fagilor”, domnia sa povestea atunci mișcat nu numai despre vivacitatea intelectuală a traducătorului, memorialistului, poetului, ci și despre nestinsul dor care îl stăpânea de Cernăuții și Bucovina tinereții sale. La propunerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, în toamna anului 2002 devenise Cetățean de Onoare al Horodnicului natal, iar în ianuarele celei de-a 92-a aniversări o delegație l-a vizitat la Sibiu și i-a înmânat diploma care îi consfințea acest titlu.

 

Într-un anume fel, putem să ni-l închipuim chiar mai emoționat de această vizită decât de aceea pe care i-o făcuse prințul Charles al Marii Britanii. Grație unui siretean, Romeo Petrașciuc, student și apoi ziarist la Sibiu, eram în general la curent cu neobosita sa preocupare pentru lectură și pentru scris. Și ne făcea plăcere să știm că traducerile publicate până de curând în „Bucovina literară” ieșeau de sub clapele mașinii pe care o obținuse prin intervenția Redacției noastre. Ultimul iconar, E. Ar. Zaharia a plecat luând cu el nu numai amintirea unei lumi care n-o să mai fie, ci chiar o parte însuflețită a ei, care a avut bucuria sau tristețea, poate și una și alta în amestecul misterios al vieții, să treacă împreună cu noi hotarul a-cestui veac neliniștitor.