PSD Suceava 2020

Cântarea bisericească

Cântarea religioasă are o veche tradiție la noi, ca de altfel în tot sud-estul Europei. Orfeu, marele cântăreț al lumii antice, era de origine tracă, așa cum spun istoricii Plutarh, Strabon, Pausanias. Pe linia muzicii creștine, în veacurile mai îndepărtate s-au remarcat, în părțile noastre sau în imediata apropiere a ținuturilor dunărene, Roman Melodul și Niceta de Remesiana (366-414 d. Hr.), de la care ne-au rămas mai multe imnuri religioase. Unii cercetători afirmă că Niceta era străromân. A compus texte muzicale, ca Te Deum, lucrarea De psalmodie dono și altele, fiind cel mai de seamă imnograf creștin al secolului V. Acești imnografi, ca și unii mai puțin cunoscuți, au îmbinat în compozițiile lor parfumul cântării orientale cu fiorul creștin, la un înalt nivel interpretativ.
 

La noi, cântarea bisericească a stat veacuri de-a rândul sun semnul tradiției muzicale bizantine, folosind aceeași notație și melos. Pătrunderea culturii bizantine aici s-a făcut prin intermediul slavilor și, implicit, al Bisericii Ortodoxe. Călugării slavi sud-dunăreni ne-au adus, prin sec. X-XII, atât formulare de Liturghie după cele bizantine, practicate de frații Metodiu și Kiril, cât și unele texte muzicale. Ca urmare a dezvoltării imonografiei creștine în cadrul Școlii muzicale bizantine, apar și la noi, mai întâi în slavonă, apoi retraduse în limba română, cărțile uzuale de cult și cântare religioasă: Triodul, Octoihul, Irmologhionul etc. Melodiile cântărilor bizantine, interpretate de către călugări, preoți, dascăli, psalți și protopsalți, au răsunat astfel și în bisericile românești. Sistemul de notare a cântării bisericești, utilizat până la 1814, a fost cel instaurat de Sf. Ioan Damaschinul, pe notație psaltică. Modificarea acestui sistem, datorată lui Chrisant Arhimandritul, Grigorie Protopsaltul și Hurmuz Hartofilax, este introdusă la noi de către Ieromonahul Macarie și Anton Pann. O contribuție de seamă la dezvoltarea cântării bisericești au avut-o școlile mănăstirești, cum a fost Academia de muzică de la Mănăstirea Putna, unde s-au remarcat cei dintâi compozitori români, ca: Eustatie, Ion Diaconu, Kyr Gheorghe, Ștefan și Loghin. Despre Eustatie, se spune că ar fi condus corul la înmormântarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Pe lângă sistemul de cântare psaltică, păstrat până astăzi la cult, în muzica bisericească s-a impus sistemul coral pe voci, care a cunoscut o înflorire încă din secolul trecut în câteva zone ale țării, între care și Bucovina. Tradiția corală bucovineană, ca și cea mai îndepărtată, bănățeană, a avut momente deosebit de înălțătoare prin organizarea de coruri, întâlniri muzicale, societăți artistice cu muzicieni celebri, precum Ciprian Porumbescu, de la care ne-au rămas Liturghia pe voci (în mss., încă ne-publicată) și alte bucăți bisericești (Tatăl nostru etc.). Compozitorul însuși a fost un timp dirijor al corului Bisericii din Șcheii Brașovului. Alături de lucrările sale, s-au folosit în cântarea corală bisericească compozițiile lui Dumitru Kiriac, I. D. Kirescu, Gh. Cucu, Al. Flechtemacher, Al. Podoleanu, G. Musicescu ș.a., iar, mai nou, cele de prof. Nicolae Lungu și pr. prof. Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie din București. Pe linia tradiției muzicale, în Bucovina, în prima jumătate a veacului nostru, se înființa la Suceava „Societatea Ciprian Porumbescu”, cu formație corală, în care au activat, pe lângă intelectuali suceveni, mulți preoți și preotese din această parte a țării. Societatea a contribuit la reorganizarea vieții muzicale prin concerte, întâlniri bisericești, concursuri între coruri, și a publicat un buletin propriu, în care sunt înscrise nume meritorii pentru efortul pe care l-au făcut în susținerea activității artistice, în special a celei corale. Evident că locul cel mai propriu al interpretării cântării religioase a fost și rămâne biserica. Aici, cântarea liturgică a evoluat și s-a dezvoltat constant și sigur pe fondul celor mai sănătoase tradiții melodice. Pentru că, în concepția noastră ortodoxă, cântarea, fie psaltică sau corală, înseamnă nu doar artă, ci rugăciune cântată. Ea este acel suflu care ne înalță mai ușor glasul rugăciunii către Dumnezeu, cu talent și credință, ca o jertfă a sufletului, mărturisită în felurimi de glasuri și notații. În ultimul timp, renașterea unor vechi tradiții corale și a întâlnirilor muzicale religioase, cum este, de pildă, Festivalul „Buna-Vestire” de la Fundu Moldovei, nu poate decât să ne bucure, cu speranța unei reveniri cât mai autentice pe matca noastră creștină dintotdeauna. Pr. dr. NICOLAE COJOCARU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: